Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Lovitură grea pentru omul de afaceri Viorel Lazăr, primită chiar în Săptămâna Mare: a fost condamnat la patru ani de închisoare

Cunoscutul om de afaceri Viorel Lazăr, patronul Lazăr&Sohne și SC L&A Fleisch SRL a fost condamnat,  ieri, de Tribunalul Arad, la patru ani de închisoare cu executare. Motivul? Lazăr a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, iar instanța a constatat că acuzațiile se susțin. Solutia nu este însă definitiva.

Lovitură grea pentru omul de afaceri Viorel Lazăr, primită chiar în Săptămâna Mare: a fost condamnat la patru ani de închisoare
Comentează 0

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad,  prin rechizitoriul din data 13.03.2018, au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplic. 35 alin. 1 noul Cp. Din  probatoriul  administrat în cauză  a rezultat că în perioada 2010-2013, prin ascunderea sursei impozabile, inculpatul, în calitate de administrator a două societăţi comerciale având ca obiect principal de activitate prelucrarea şi conservarea cărnii, a cauzat un prejudiciu total bugetului de stat în sumă de  36 094 158 lei. În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului cauzat”, se arată, acum un an, într-un comunicat de presă al Parchetului.

Ce spune instanța

Dar haideți să vedem ce a reținut instanța care l-a condamnat la patru ani de închisoare. „Constată că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul Lazăr Viorel este Noul Cod penal. În baza art. 9 alin.1 lit.a din Legea nr. 241/2005 modificată şi republicată cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Lazăr Viorel, fără antecedente penale, la : - 4 (patru) ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, în regim de detenţie. În baza art. 67 şi art. 68 alin.1 lit.c Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b, d şi g Cod penal, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d şi g Cod penal. În baza art. 397 alin.1 rap. la art. 25 Cod procedură penală admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF – DGRFP Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi în consecinţă: Obligă inculpatul Lazăr Viorel în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Lazăr &Sohne SRL Arad să plătească părţii civile suma de 21.227.712 lei cu accesorii fiscale aferente, cu titlu de despăgubiri civile. Obligă inculpatul Lazăr Viorel în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L&A Fleisch SRL prin lichidator judiciar Expert SPRL Arad, să plătească părţii civile suma de 14.823.899 lei cu accesorii fiscale aferente, cu titlu de despăgubiri civile. Respinge restul pretenţiilor formulate de partea civilă. În baza art. 397 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 11 din legea nr. 241/2005 modificată şi republicată menţine măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa procurorului din 15 iulie 2015 dată în dosarul nr.552/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului Lazăr Viorel şi părţilor responsabile civilmente SC Lazăr & Sohne SRL Arad şi SC L&A Fleisch SRL Arad, până la concurenţa sumei de 36.094.158 lei, identificate prin procesul verbal de aplicare a sechestrului penal din 10 septembrie 2015. […] În baza art. 274 alin.1 şi 3 Cod procedură penală obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Lazăr&Sohne SRL Arad şi SC L&A Fleisch SRL Arad prin lichidator judiciar Expert SPRL Arad să plătească statului suma de 2.700 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23 aprilie 2019”.

De unde i se trag necazurile

Totul a pornit în urma unor plângeri, astfel încât procurorii au început cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals, uz de fals, săvârşite pentru a deplasa personal în afara ţării şi obţinere ilegală de contigentare forţă de muncă pentru străinătate. Acuzaţiile mai vizau faptul că o serie de muncitori erau angajaţi la Lazăr&Sohne, cu salariul minim pe economie, iar în Germania primeau între 800 şi 1.500 de euro, în timp ce în România se plăteau contribuţii sociale aferente salariului minim, reprezentanţilor Statului German spunându-li-se că taxele sunt plătite în ţara de origine.

La vremea respectivă Viorel Lazăr susținea că toate problemele i se trag de pe urma faptului că firma sa, SC Lazăr&Sohne are sediu permanent atât în România, cât şi în Germania, astfel încât plăteşte impozite în două ţări. „Ca urmare a faptului că am sediu permanent în Germania, din venituri se scad cheltuielile deductibile, cheltuieli salariale, cu materiale de protecţie, cu utilităţile, cu locuinţele oamenilor, cu maşinile, apoi ceea ce rămâne se impozitează acolo. În Germania am plătit nu unul, ci două impozite, impozitul pe profit, de 15% şi impozitul local, de 14%. Acolo am plătit tot ce aveam de achitat pentru oameni. Din România am primit formularele E 101 şi A 1. În România, oamenii erau angajaţi cu salariul minim pe economie, este adevărat, dar pentru acel salariu s-a plătit impozit şi aici, dar şi în Germania, nemţii nedorind să ia în calcul că am plătit şi în România. Iniţial am spus că pentru munca prestată în Germania oamenii primesc diurnă, nu salariu, dar autorităţile germane nu au fost de acord şi au stabilit că plăţile reprezintă de fapta venituri salariale, care se impozitează, nu diurnă, scutită de impozit”, afirma Viorel Lazăr. Acesta a mai spus că pentru fiecare angajat, lună de lună era declarat venitul real. Astfel, salariul mediu al unui angajat este, potrivit lui Lazăr, de 1.200 de euro, dar poate ajunge şi la 1.700-1.800 de euro, salariaţii beneficiind în Germania de alocaţie pentru copii şi asigurare medicală. Omul de afaceri susținea, de asemenea, că ar fi adus dovezi de la Fiscul din Germania, conform cărora din 2007, de când România a intrat în Uniunea Europeană, toate taxele şi impozitele care ţin de Lazăr& Sohne se plătesc în Germania şi în că în cazul L&A Fleisch s-a procedat la fel câţiva ani mai târziu.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite