Lotul Univ Goldiş ICIM Arad este aproape finalizat. Mai e un singur loc vacant
Un pic mai mult de o lună desparte Univ Goldiş ICIM Arad de startul într-un nou sezon. În aceeaşi situaţie financiară, recesiune şi austeritate, fosta campioană nu a aruncat prosopul. Preşedintele Marcel Urban, împreună cu antrenorul Dan Moraru, care putem spune că e şi consilierul de care are nevoie clubul arădean, au găsit ceva soluţii pentru a încropi un lot care să obţină mai mult decât stagiunea precedentă.
Mai întâi pe banca tehnică reapare Stacey Nolan, cel care a cucerit pe banca Aradului 3 trofee într-un sezon. Apoi sunt 3 sârboaice în lot (Karakasevic, Pasic, Hadzovic) şi o americanca (Freeland). Au fost readuse Nagy, Demeter, plus o achiziţie de la Cluj, Szocs. Rămân pe loc Mercea, Moraru, Gădărici şi Everbein, şi mai e un loc vacant în lot. Unul pe care preşedintele Urban speră să-l umple cât de curând.
Univ Goldiş ICIM începe sezonul pe 15 septembrie, la Cluj, cu Universitatea, în prima manşă din Cupa României. Urmează returul pe 19 septembrie la Arad. În Liga Naţională, Aradul joacă pe 23, în prima rundă, la Braşov. Şi să nu uităm de echipa a II-a, care va evolua în liga secundă sub comanda lui Ildiko Prisăcariu şi Moni Brosovszky.