Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Legile Justiției, în comisia Iordache, iar apoi, la vot final în Senat

Cele trei legi ale Justiției( Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii ) - vor intra în plenul Senatului pentru votul final. 

Legile Justiției, în comisia Iordache, iar apoi, la vot final în Senat
Comentează 0

Comisia Iordache care a modificat legile justiţiei a dat marţi raport de admitere pentru modificările la Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor şi Legea 317/2004 privind funcţionarea şi organizarea CSM. Printre cele mai importante modificări la cele două legi se află eliminarea preşedintelui României din numirea conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Preşedintele comisiei speciale care a modificat legile, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat că cele trei legi au fost modificate în concordanţă cu deciziile Comisiei de la Veneţia.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite