Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Legea grațierii, ultima zi înainte de a fi adoptată tacit

Legea grațierii, ultima zi înainte de a fi adoptată tacit. Senatorii juriști vor sa evite acest lucru și sa voteze astăzi legea fostului ministru al Justiției, Florin Iordache. Asta în condițiile în care actualul ministru, Tudorel Toader, a fost invitat abia maine la Comisia Juridică pentru a-și susține punctul de vedere.

Legea grațierii, ultima zi înainte de a fi adoptată tacit
Comentează 0

Comisia Juridică a Senatului vrea sa dea astăzi raport privind legea grațierii, fără sa mai aștepte propunerile ministrului de Justiție, Tudorel Toader

Proiectul a fost avizat de către CSM cu observații. A emis un punct de vedere în care apreciază că grațierea în întregime a pedepselor de până la 5 ani inclusiv este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială.

Autorii analizei consideră că se impune reanalizarea limitei de pedeapsă, pentru a se evita situațiile în care, prin punerea în libertate a unor persoane care au săvârșit fapte penale deosebit de grave, se creează pericol pentru ordinea și siguranța publică. 

Referitor la grațierea parțială, specialiștii CSM apreciază că ar trebui să se precizeze cu claritate în textul de lege că se adresează persoanelor cu pedepse de peste 5 ani de închisoare, deoarece pentru cele mai mici s-ar aplica oricum grațierea în întregime.

O altă observație se referă la incidența măsurii grațierii asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiționat.

CSM a propus și schimbarea titlului proiectului de act normativ din „Lege pentru grațierea unor pedepse” în „Lege pentru grațierea unor pedepse și măsuri educative privative de libertate”, în condițiile în care se propune nu doar grațierea unor pedepse, ci și înlăturarea unei alte sancțiuni de drept penal, și anume măsurile educative privative de libertate cu o durată de maxim 5 ani.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite