Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Legea care simplifică atragerea fondurilor europene; Iustin Cionca va fi preşedintele regiunii de vest

Legea care simplifică atragerea fondurilor europene; Iustin Cionca va fi preşedintele regiunii de vest
Comentează 1

Astăzi, la sediul Partidului Naţional Liberal din Arad, liderii formaţiunii politice au susţinut o conferinţă de presă în care au abordat mai multe subiecte. Printre subiecte s-a aflat şi legea de simplificare a atragerii de fonduri europene care a fost adoptată la data de 10 iunie în Parlamentul României, legea fiind susţinută de deputatul arădean Glad Varga care a făcut inclusiv parte din echipa care a lucrat la această lege, Această lege oferă posibiliatea administraţiilor locale de a scurta nişte paşi în ceea ce priveşte obţinerea avizelor de la centru care până acum erau necesare în cazul proiectelor pe fonduri europene, acest lucru fiind eliminat. Astfel, se oferă o autonomie regiunilor de dezvoltare. Preşedintele Consiliului Judeţean din Arad, Iustin Cionca, va deveni preşedintele regiunii de vest, a anunţat europarlamentarul Gheorghe Falcă.

„Este o realizare mare, care din punctul meu de vedere, trebuia să existe în momentul în care am intrat în Uniunea Europeană, mandatul 2007-2014. Dacă nu s-a reuşit atunci, noi care eram în administraţie prin anii 2013 am solicitat atunci să se întâmple acest lucru, dar nu s-a concretizat. Saptămâna acesata, Guvernul României a avut un succes în Parlament prin această legislaţie, putem spune de descentralizare a fondurilor europene. Îi mulţumim domnului parlamentar Glad Varga care a votat legea, dar a şi fost în echipa celor care au lucrat la acest document”, a declarat europarlamentarul Gheorghe Falcă. 

„În sfârşit un guvern înţelege greşelile făcute de guvernările anterioare şi corectează lucrurile acestea. Am spus atunci despre Ordonanţa 88 care instituie unele măsuri pentru acordarea unui sprijin financiar din partea Guvernului pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii strategice considerate prioritare, noi am şi lucrat deja la identificarea acestor proiecte şi urmează ca în perioada următoare să comunicăm concret. Acum vă vorbesc despre o altă lege care vine să ia unele măsuri în domeniul fondurilor europene care reglementează cadrul general pentru o serie de obiective specifice pe care România le are în domeniul fondurilor europene. Mă refer la motivele care au dus la apariţia acestei legi, în primul rând asigurarea cadrului general de implementare a proiectelor, mai ales cele în domeniul infrastructurii cu finanţare din fonduri europene, atât pentru perioada 2014-2020, cât şi pentru perioada 2021-2027. Asigurarea condiţiilor generale pentru descentralizare a procesului decizional în domeniul fondurilor europene la nivel regional, adică, de acum înainte decizia nu se va mai lua la nivelul autorităţilor de management de la nivelul ministerelor aşa cum a fost până acum, ci a fost transferat la nivelul regiunii, cât şi pentru flexibilizarea utilizării fondurilor europene şi pentru utilizarea eficientă a acestora. Fiecare structură regională îşi va stabili priorităţile, va avea alt tip de proiecte de la caz la caz. Astfel, vom negocia la nivel de regiune care proiecte considerăm că sunt importante pentru dezvoltare regională. Aici la nivel local noi ne spunem priorităţile, pentru că e evident că cei care sunt aleşi de cetăţeni cunosc mult mai bine priorităţile în comparaţie cu cei care sunt aleşi la nivel naţional”, a transmis preşedintele CJA, Iustin Cionca. 

„Trecem responsabilitatea a ceea ce înseamnă acest program la nivelul regiunii de dezvoltare, unde domnul Cionca va deveni în curând preşedintele regiunii. Ei vor avea obligaţia să îşi mărească capacitatea administrativă şi pe lângă oamenii care lucrează la regiune vor veni angajaţi specialişti pe tot ce înseamnă fonduri europene legat de proiectele pe care regiunea şi le asumă, ca ritmul de implementare să fie mult mai bun”, a mai adăugat Gheorghe Falcă. 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite