Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

”Labirint Bântuit” sau fantoma stadionului ”Strungul” la Galeria Mall

”Labirint Bântuit” sau fantoma stadionului ”Strungul” la Galeria Mall
Comentează 0

 

Fostul stadion ” Strungul” s-a numit mai întâi ” Indagrara” sau ” Țibere”, iar pentru mine a reprezentat prima scenă pe care am apărut echipat ca fotbalist . Vorba vine ” echipat” , deoarece la vârsta aceea am ” evoluat ” în chiloți tetra si maieul de acasă.
Mă culesese antrenorul de atunci al copiilor de la Țibere , Berindeanu, din curtea Intreprinderii Ceala, unde lucrau părinții mei, jucând cap în doi cu un prieten, pe când aveam 8-9 ani.
-Cum te cheamă măi crețule ( a plouat cu apă creață când m-am născut eu)?
- Nelu, îi zic eu, Nelu Hamza.
- Măăă, tu ești frate cu Ghiță, extrema de la noi de la Indagrara?
- Da, îi răspund eu , atent în continuare la jocul de cap în doi.
- Ia să vii cu frate-tu la antrenamente, au fost ultimele cuvinte ale
După doar un an , nea Hăran Alexandru mă lua la Vagonul....

Dar să revenim la stadionul Țibere-Indagrara - Strungul .
Aveam să ajung prin anii 1978-79, să joc și la Strungul și încă bine sub comanda lui Nicolae Coco Dumitrescu, dar gravul accident suferit la un meci la Turda, mi-a tăiat al doilea elan al vieții sportive după alt accident suferit la Poli Timișoara în 1976.

Nu există vreodată , atunci când pășesc în Galeria Mall sau în Kauffland , să nu mă gândesc la bucuriile, fericirea și emoțiile petrecute pe fostele stadioane de pe aceste locuri.

În aceste zile am avut treabă la Galeria Mall, la atelierul foto al unui prieten , cam singura afacere (excluzând serviciile de buletine) care mai funcționează în această clădire. La etajul întâi am găsit titlul acestui articol. Fără să vrea această denumire exemplifică starea în care a ajuns în puțin timp investiția în acest  mega magazin de la inaugurarea lui.
Nimeni pe imensele holuri, nimeni prin imensele magazine, nimeni nici la locurile de joacă amenajate la fiecare etaj, doar doi oameni de pază. Lacăte și obloane trase la toate reprezentantele de îmbrăcăminte, încălțăminte, alimentare etc.
Oare nu se poate demola și reconstrui un stadion de fotbal? Întreb și eu cu sufletul și gândurile unui copil adus de la Ceala, îmbrăcat în chiloți tetra si maieu, de mână cu fratele lui mai mare, pășind pe iarba ( cea mai verde pentru mine) a unui teren de fotbal.

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite