Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

La școala mea vreau și pot să mă simt în siguranță!

La școala mea vreau și pot să mă simt în siguranță!
Comentează 0

       Luni, 17 octombrie 2022, la Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad a avut loc o activitate alături de reprezentanții  Penitenciarului  Arad,  comisar șef de poliție penitenciară  Iovescu Ionel-Eugen (ofițer educator) și inspector de poliție penitenciară Băețan Andrei, (ofițer psiholog), care se înscrie în seria celor menite să contribuie la realizarea unei culturi școlare incluzive, participative și responsabile care să ducă la diminuarea violenței  în școală.

       Observând  tendințele exterioare și interioare ale vremurilor deosebite la care suntem martori,  în cadrul unor parteneriate cu instituții ale statutului,  acțiunea derulată a contribuit la realizarea  unui program bazat pe responsabilitate în  care sunt incluși angajații școlii, elevii, părinții acestora și alți actori comunitari prin motivarea lor de a se cunoaște, de a evolua ca ființe umane.

      S-au purtat discuții deschise despre realitatea unui sistem din care profesorii și elevii fac parte, despre putință și neputință, despre iubire și lipsă de iubire, despre responsabilitate și lipsă de responsabilitate, despre respect și lipsa acestuia, despre compasiune și nepăsare, adică despre nevoi profunde care nu sunt satisfăcute.

       Activitatea de astăzi a fost un bun început și o provocare pentru a înțelege că elevii nu se schimbă pentru ca așa spunem sau vrem noi, pentru că le aplicăm sancțiuni etc. Să ajungi la resorturile motivaționale declanșatoare de schimbare nu este simplu. I se cere copilului/adolescentului de astăzi  să intre în măsura obișnuită a comportamentului dezirabil în timp ce el trăiește într-o lume bulversată și bulversantă pe scara valorilor: avem drepturi, dar nu vrem să auzim de îndatoriri. Dar, mai important,  avem nevoie unii de alții, avem nevoie să ne ascultăm unii pe alții (nu numai să ne auzim), avem nevoie de sprijin reciproc. Ori școala nu va putea face față de una singură acestei realități.

        Asemenea proiecte realizate în partenerat vin să susțină ideea că printr-un efort continuu și susținut se pot face pași importanți în realizarea unui climat în care copilul poate spune: „În școala mea mă simt bine și sunt în siguranță!”

                   

                                   Comisar de poliţie penitenciară Ionel IOVESCU

Purtător de cuvânt

Penitenciarul Arad

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite