La o aniversară
Universitatea "Aurel Vlaicu" și Centrul Cultural Judeţean Arad au organizat în după-amiaza zilei de joi, 3 august, la Galeriile Turnul de Apă o expoziție omagială dedicată octogenarei Iudith Nagy, adică profesoarei de o viață a Școlii Populare de Artă, căreia i se datorează și galeria de portrete ale tuturor rectorilor universității de stat arădene.
În prezența unui select public, sărbătorita a fost omagiată cu Diplome de Excelență, atât din partea UAV, prin rectorul universității, porf. univ. dr. Ramona Lile, cât și din partea Centrului Județean de Cultură, prin președintele centrului, dr. Doru Sinaci, apoi despre activitatea sa artistică și profesională s-au exprimat mai multe personalități arădene.
Horia Truță, custodele Galeriilor Turnul de Apă: "O activitate didactică excepțională desfășurată în Arad și o activitate artistică pe care o putem admira (o parte din producțiile artistice ale doamnei Nagy) pe aceste simeze. Practic, participăm la un vernisaj a expoziției personale de pictură, dar să nu o numim retrospectivă, fiindcă lucrările sunt recente".
Scriitorul Gheorghe Schwartz a precizat și dânsul: "Se vede în aceste tablouri că este o muncă făcută de către un profesionist, adică s-a depășit de mult stadiul acela de diletantism, care abundă astăzi peste tot. Picturile expuse aici sunt lucrări de artă, sunt portrete și peisaje și nu pot decât să spun că mă bucur să văd asemenea lucrări".
În încheiere toată lumea a ciocnit o binevenită cupă de șampanie.