Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

La nivelul Județului Arad sunt înregistrate 2493 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2

La nivelul Județului Arad sunt înregistrate 2493 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2
Comentează 0

În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul Județului Arad erau înregistrate 2493 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, din care: 1618 sunt vindecate, 240 sunt internate în secțiile COVID ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad şi Spitalului Orăşenesc Ineu, 535 sunt la domiciliu şi externate iar 100 sunt decedate. De asemenea, în carantină se află 772 persoane iar 240 de persoane sunt în izolare*.

*Conform Legii 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, art. 3, definiţiile termenilor „carantină” şi „izolare” sunt următoarele:

carantina persoanelor - măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, constând în separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen de alte persoane, în spații special desemnate de către autorități, la domiciliu sau la locația declarată de către persoana carantinată, stabilită prin decizie individuală motivată a direcției de sănătate publică, care va conține mențiuni cu privire la data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege;

  • - măsură care constă în separarea fizică a persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne și simptome sugestive, la domiciliu, la locația declarată de persoana izolată, într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare, în vederea monitorizării stării de sănătate și aplicării unui tratament, după caz, măsură instituită în scopul vindecării și reducerii gradului de contagiozitate pe baza consimțământului persoanelor sau, în lipsa acestuia, prin decizia individuală motivată a direcției de sănătate publică, care va conține mențiuni cu privire la data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei izolate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege;

 

 

Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în zonele aglomerate din județul Arad.

 

Sub autoritatea Instituției Prefectului, pe durata stării de alertă, polițiști din cadrul I.P.J. Arad, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului continuă să desfășoare, în sistem integrat, activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase, zone de agrement și cluburi în aer liber.

 

În cadrul activităților desfășurate ieri, 10 octombrie, la nivelul județului nostru au fost verificate 204 obiective/locații şi 433 mijloace de transport în comun. În contextul verificărilor au fost legitimate 146 persoane.

 

Au fost înregistrate două apeluri la linia Telverde 0800800165 pentru semnalarea cazurilor de nerespectare a măsurilor de protecţie indiviuală, prin ambele reclamându-se nerespectarea de către operatori economici a regulilor privind organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.

 

În urma tuturor verificărilor, au fost aplicate 125 sancțiuni contravenționale, din care 124 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (valoare totală amenzi 33.500 lei), iar una pentru abateri de la prevederile Legii 61 din 1991 în context COVID-19 (valoare amendă 500 lei).

 

Atragem atenţia tuturor proprietarilor de restaurante, terase ori localuri unde se organizează evenimente private să asigure cu bună credinţă respectarea tuturor măsurilor de protecţie şi restricţiilor impuse în vederea prevenirii răspândirii  virusului SARS-CoV-2.

 

Astfel de activități vor avea loc zilnic, pe durata stării de alertă, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Amintim că situațiile de nerespectare a măsurilor de protecție sanitară pot fi semnalate la numărul Tel Verde (apel gratuit) 0800800165.

 

Biroul de presă                                                                                               11.10.2020

 

 

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite