La Nădlac li s-a rupt filmul: traficanți de migranți săltați de procurorii DIICOT (FOTO)
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 ore a inculpaţilor M. I. – T., T. B. A., E. I. V., I. C.-R., cetăţeni români şi H. M., cetățean tunisian, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi în formă continuată. Printre vămile folosite pentru „a-și face meseria” era și Vama Nădlac II. Acolo însă li s-a și rupt filmul.
La reținerea traficanților s-a ajuns după ce în 20 august 2019 pe rolul DIICOT-Structura Centrală a fost înregistrată o cauză penală având ca obiect sesizarea din oficiu a ofițerilor de poliție de frontieră din cadrul I.G.P.F. - Serviciul de Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere cu privire la activitatea infracţională transfrontalieră desfăşurată de un grup de criminalitate organizată specializat în comiterea infracţiunii de trafic de migranţi pe ruta Bulgaria/Serbia-România-Ungaria-state din vestul Europei, format din cetățeni români domiciliaţi pe raza municipiului București și a județelor Ialomița, Călărași şi Timiş, care erau sprijiniți de către un cetățean tunisian stabilit în România, responsabil cu recrutarea și găzduirea migranţilor.
„Ca mod de operare, membrii grupării infracţionale preluau grupurile de migranți de origine africană sau arabă care intrau ilegal pe teritoriul României, din Bulgaria şi Serbia, îi adăposteau în diferite locaţii situate pe raza municipiilor Bucureşti şi Timişoara, iar ulterior organizau trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României cu Republica Ungaria, având ca destinaţie finală state din vestul Europei, cu precădere Germania şi Marea Britanie
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că începând din luna februarie 2020, gruparea infracțională a activat pe teritoriul României, prin racolarea, îndrumarea, călăuzirea și transportarea migranţilor intrați ilegal pe teritoriul României, din Serbia, dar și a unor persoane, cetățeni străini, intrați legal în România, dar care nu aveau drept de circulație în Spațiul Schengen. Aceştia aveau ca destinație finală Germania, costul unui astfel de transport fiind de 2.000 – 2.500 de euro, pentru fiecare migrant”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Cum erau ascunși transfugii
Procurorii susțin că în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat migranţii erau ascunşi în locuri special amenajate în microbuze de transport persoane, care efectuau curse cu cetăţeni români care declarau că merg să muncească în state din Vestul Europei, pentru asigurarea unui paravan în scopul realizării transportului şi trecerii frauduloase a frontierei de stat a României către Ungaria a mai multor migranţi.
„Începând cu data de 01.06.2020, suspecţii au fost monitorizaţi în timp ce derulau un transport de migranți.
Astfel, la data de 02.06.2020, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunși într-un loc special amenajat în interiorul unei autoutilitare, șapte cetățeni egipteni care urmau să fie scoşi ilegal din România de şoferul microbuzului, cetăţean român, şi alţi doi însoţitori ai acestuia, tot cetăţeni români.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul DIICOT în vederea audierii.
De asemenea, în municipiul Timişoara au mai fost identificate alte două microbuze, modificate cu locuri special amenajate pentru ascundere, precum şi un autoturism folosit de către membrii grupului pentru transportul migranţilor
La aceeaşi data, procurorii DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane și ofițeri de poliție de frontier din cadrul I.G.P.F. au efectuat patru percheziții domiciliare pe raza municipiilor Bucureşti şi a judeţelor Timis şi Ialomiţa, fiind puse în aplicare șase mandate de aducere.
În cursul zilei de astăzi, 5 inculpaţi au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar față de 11 inculpați a fost dispusă masura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale”, mai spun procurorii.