Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Poliţia de Frontieră a prins la Nădlac 14 transfugi din Afganistan şi Pakistan

Poliţia de Frontieră anunţă că în ultimele 24 de ore, în urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni pe linia migraţiei ilegale, au fost depistaţi 14 cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Poliţia de Frontieră a prins la Nădlac 14 transfugi din Afganistan şi Pakistan
Comentează 0

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, ieri, în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, la volanul unui ansamblu rutier, înmatriculat în Turcia. Acesta a semnalat poliţiştilor de frontieră faptul că, în timp ce aştepta la rând pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, a auzit zgomote din semiremorca automarfarului.

Poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, opt persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, doi adulți și şase minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 22 de ani, toți fiind solicitanţi de azil în România.

„Azi dimineaţă, în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 100 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, trei persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei. Jumătate de oră mai târziu, pe aceeaşi direcţie, un alt echipaj format din poliţişti de frontieră arădeni a depistat la aproximativ 150 de metri de graniţa cu Ungaria alte trei persoane care încercau să treacă ilegal.

Imediat, cei şase cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul sectorului, iar în cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetățeni din Afganistan şi Pakistan, cinci adulți cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, și un minor în vârstă de 17 ani.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat  pentru cetățenii străini, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, susţin poliţiştii de frontieră.

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite