La mulți ani, Rareș Deta!
Unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști arădeni, Rareș Deta, împlinit luni 18 ani. Mijlocașul central este împrumutat de UTA la Șoimii Lipova, acolo unde a primit șanse din partea antrenorului Flavius Sabău de a evolua la nivelul seniorilor ca aripă dreapta sau stânga.
Stagiunea trecută, arădeanul, care a petrecut aproape un sezon și la Centrul de Excelență de la Timișoara, a fost folosit pentru UTA în Liga Elitelor de Costel Bogoșel și Mihai Petcuț.
După ce la mijlocul lunii trecute a participat la o acțiune de selecție la Buftea, Rareș Deta a avut deja șansa de a debuta în tricoul echipei naționale Under 18 cu ocazia primei partide amicale pe care „tricolorii” au disputat-o la Dublin, cu selecționata similară a Irlandei, în 25 martie.
Pe Rareș îl așteaptă în toamna acestui an calificările Campionatului European dedicat juniorilor Under 19, care se va desfăşura în Armenia, în vara anului viitor. România va face parte din grupa 13 alături de Bulgaria, Grecia şi Gibraltar. Turneul de calificare va fi găzduit de Bulgaria şi se va desfăşura în perioada 14-20 noiembrie.
„I-am dat șansa lui Rareș să joace la prima echipă, la fel ca și la alți tineri jucători, și suntem mulțumiți de felul cum a răspuns. Este și meritul UTA-ei care l-a format de mic, dar și al lui personal, pentru că este un băiat serios și muncitor, care dorește să se realizeze ca fotbalist. La selecție, s-a remarcat din postura de mijlocaș central, a avut mult tupeu, a driblat și a pasat foarte bine, convingându-i pe antrenorii federali că merită un tricoul al naționalei României” l-a caracterizat Radu Pop, președintele „șoimilor” lipovani.