-6°C
La moartea lui Michel Tournier
Se dedică iubitorilor de imagini, suprafeţe, cruste sau aparenţe
În cursul zilelor trecute s-a stins din viaţă Michel Tournier. Absolvent de Filosofie, adept pătimaş al lui Sartre, elev a lui Claude Levi-Strauss şi Gaston Bachelard, autor a unor minunate romane de idei, Michel Tournier a fost un copil teribil al culturii franceze care a reuşit să îmbine într-o proză organică experienţa narativă şi ideile filosofice, spontaneitatea trăitului şi gravitatea gândirii, dând astfel naştere unor mici bijuterii literare. De-a lungul carierei sale literare a fost recompensat cu premiul Goncurt şi premiul Academiei Franceze şi a devenit un nume de referinţă în cadrul culturii franceze contemporane, profilul său intelectual stând alături de cel al lui Alain Finkielkraut, Michel Onfray, Pascal Bruckner sau Andrei Makine.
O temă (implicită) care apare cu recurenţă în scrierile lui Tournier, este cultul imaginii şi societatea anodină căreia îi dă naştere această religie a aparenţelor. Societatea imaginii este expusă subtil în Picătura de aur: personajul principal, un emigrant arab (Idriss), se mută la Paris cu speranţa că va aduce o viaţă mai bună. Însă tânărul arab constată că societatea franceză este bombardată cu reclame, spoturi publicitare şi filme care ,,falsifică’’ realitatea. Un exemplu: în momentul în care a debarcat pe pământurile franceze, Idriss a observat pe un stâlp o reclamă în care era prezentată o excursie... chiar către pământurile sale natale (Sahara), pe care tocmai le părăsise pentru prima dată. Uimire, deznădejde, nostalgie, tristeţe! Văzând această reclamă, Idriss îşi spune:,, Darrr... dunele de nisip şi cei trei palmieri care sunt ,,reproduşi’’, nu seamănă în niciun caz cu locul în care m-am născut!’’ Să fi trăit el o minciună până atunci? În niciun caz! Sahara prezentată în reclamă nu corespunde cu Sahara pe care o cunoaşte Idriss. De fapt, imaginea din reclamă trădează o atmosferă artificială de studio! Întregul roman al lui Michel Tournier se învârte în jurul noţiunii de imagine. Idriss devine un erou tragic, aducând aminte cititorilor de personajul Candide din romanul omonim a lui Voltaire, care trăieşte pe propria piele farsa imaginilor.
Extinzând această idee, se poate spune că secolul XXI este ,,blocat’’ şi mai mult în suprafeţe şi imagini, în luciu şi poleială. Întreaga viaţă umană, fie că este vorba de flecăreala din cafenea, postările pe reţelele de socializare, sau sistemul de notare din cadrul învăţământului, se fundamentează pe un cult al imaginilor. Elevul este încurajat de către părinţi şi profesori să vâneze note generoase doar pentru a ocupa un loc privilegiat în cadrul ierarhiei şcolare. Noţiunile, informaţile, conceptele, care îi sunt predate, cad pe un plan secund. Cu alte cuvinte, miza nu e ca elevul să-şi formeze o orientare globală sau să înţeleagă fenomenele şi problemele omului contemporan, ci miza constă în imaginea notelor, în statutul (superficial) al elevului ,,de zece’’. Vânătoarea de note crează o relaţie ciclică profesor-elev-părinte.
Însă cultul imaginilor nu s-a travestit doar în sistemul de notare deoarece el a reuşit să inhibe multe dintre manifestările spirituale ale omului. Cultura imaginilor a pactizat cu impersonalul se: există o tendinţă majoră de a se face lucruri în virtuatea lui a se face. Se foloseşte ultima versiune de Iphone, se poartă Converse şi Air Max, se merge la Untold, se pierde timpul pe facebook, se folosesc toate aplicaţile posibile şi imposibile de pe ,,telefoanele inteligente’’ (Paranteză. Un scriitor român spunea, mai în glumă, mai în serios, că generaţia de după 90 va scrie romane pe facebook şi whatsupp). Poate că ar fi o exigenţă, o utopie ca impersonalul se să se transforme în personalul se: în loc să se meargă în mall, să se viziteze un muzeu, să se citească un roman, un eseu, o poezie. Exemplele manifestărilor lui ,,se’’ pot continua la nesfârşit..
Mitul Peşterii a rămas şi va rămâne (viitorul nu oferă perspective generoase) valabil. Exponenţii lui ,,se’’ preferă căldura focului din peşteră şi răcoarea umbrelor de pe pereţi, în loc să aspire la realitatea inteligibilă a Ideilor pure pe care o ipostaziază Platon în cadrul acestui mit.
În locul unei concluzii, aş vrea să mai fac o precizare. Teoria ,,formelor fără fond’’ a lui Maiorescu şi-a pierdut atributul universalităţii. Nu numai că trăim în cadrul unei culturi fără fond, ba mai mult, până şi formele au început să se dezintegreze în cultul suprafeţelor. Poate că o recâştigare a formelor va duce în cele din urmă şi la o materializare treptată a fondurilor.
Bica Daian Vlad
Zilele comunei Şicula (ediția I) 
Comemorarea eroilor căzuți la Miniș în septembrie 1944 
GHIOROC - Închiderea Festivalului Ghioroc Summer Fest 
Sărbătoarea plăcintelor întinse la Căsoaia 
Tradiții și Obiceiuri Codrenești la Hășmaș 
Zilele localității Cil și Paradă Retromilitară cu ieșire în Valea Rădești 
Praznicul de Pită Nouă de la Pecica, un eveniment deosebit 
Beliu - Praznicul de pită nouă la ediția cu numărul 47 
Ruga de Sfântul Ilie de la Păiușeni 
Întâlnirea Codrenilor în satul de vacanță Groșeni 
15 august - Hramul Bisericii Ortodoxe Măderat 
Zilele comunei Vinga, un eveniment de excepție cu artiști consacrați 