La Festivalul Vinului s-au destupat primele sticle și s-a dat cep primelor butoaie (FOTO)
O nouă ediție e Festivalului Vinului și-a deschis porțile, și-a destupat sticlele și a dat cep butoaielor cu licoarea moștenită de pe vremea dacilor, la eveniment organizatorii invitând producători de vin din județul Arad și din alte județe din vestul țării și artiști apreciați la nivel național.
Festivalul Vinului, ediția din acest an, va ține până pe 5 noiembrie, în Parcul Mihai Eminescu din spatele Palatului Administrativ și unde, pe lângă degustări de vinuri și produse specifice unei astfel de sărbători, va fi și un program artistic cu muzică de petrecere și muzică ușoară.
Organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, au precizat că și de astă dată pot fi vizitate standurile producătorilor Elite Wine (Șiria), Enoris (Arad), Cramele Miniș (Arad), Wine Reprezentative (Miniș), Kaiser Wein (Pâncota), Podgoria Diosig (Bihor), care oferă pentru degustare și vânzare vinuri albe și roșii, dar și must.
Pe lângă vinuri, participanții la festival mai pot să deguste o gamă diversă de brânzeturi, dar și produse tradiționale din județul Arad.
Totodată, în cele trei zile ale festivalului sunt organizate spectacole artistice cu muzică de petrecere, muzică lăutărească și muzică ușoară, invitații speciali fiind Emi Drăgoi și taraful, Fanfara 10 Prăjini, Pro Consul și Cargo.
Iată și programul concertelor:
Vineri, 3 noiembrie
Orele 17.00 – 18.00 – Recital Fanfara „Harmony Vest“
Orele 18.00 – 19.00 – Recital Lavinia Răducanu&Rromak
Orele 19.00 – 20.00 - Fanfara 10 Prăjini
Orele 20.00 – 21.00 – Ansamblul Rapsodia
Orele 21.00 – 22.00 Emi Drăgoi și taraful
Sâmbătă, 4 noiembrie
Orele 18.00 – 18.30 – Nova Band
Orele 18.30 – 19.00 Party Mix Band
Orele 19.05 – 19.35 – SlyStyle
Orele 19.40 – 20.40 Mario and The Teachers
Orele 20.45 – 21.45 Proconsul
Duminică, 5 noiembrie
Orele 17.00 – 17.45 – Fantazia
Orele 17.50 – 18.20 - Unity of Opposites
Orele 18.25-19.00 - Fly-B-Ton
Orele 19.05-19.55 - On the Edge
Orele 20.00-21.00 - Cargo