Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Festivalul vinului – locul potrivit și anotimpul potrivit!

Festivalul vinului – locul potrivit și anotimpul potrivit!
Comentează 1

În perioada 13-15 noiembrie va avea loc mult-așteptatul Festival al vinului. Festivalul nu se va desfășura însă pe platoul din fața Primăriei Municipiului Arad, deoarece organizatorii și-au propus să fructifice potențialul unei alte zone centrale a Aradului, o zonă cum nu se poate mai potrivită – Podgoria. Mai precis, cele trei zile de festival vor avea loc pe Strada Corneliu Coposu, în parcarea Casei de Cultură a Sindicatelor.

Potrivit sondajului privind practicile culturale ale arădenilor, Festivalul vinului se află în topul preferințelor locuitorilor acestui oraș în ceea ce privește oferta culturală locală. Datorită acestui vot de încredere, festivalul de anul acesta își propune să depășească așteptările arădenilor.

Vineri, 13 noiembrie, începând cu ora 12, amatorii de vin vor avea la dispoziția lor o amplă selecție de vinuri din zona de vest a țării. Vizitatorii se vor putea bucura de savoarea locală și de arome vechi și noi ale vinurilor venite din Podgoria Aradului, întrucât cei mai importanți producători de vin din această zonă îi vor așteapta la standurile lor.  Acestora li se vor alătura alți producători vestici, din Oradea și Timișoara, precum cei de la Cramele Recaș sau din Podgoria Diosig. Pentru cei care caută ceva mai mult decât savoarea locală, standul cramelor Budureasca vine pregătit cu vin din Podgoria Dealu Mare.

Pe măsura și potriveala vinului va fi și muzica. Astfel, vineri, de la 17.30 arădenii îi vor putea asculta pe Răzvan Moț, Ionuț Langa sau Ștefan Muntenaș, iar seara va fi încheiată de Vasile Rus și orchestra Rapsodia. Muzica lăutărească va acompania vinul și în zilele de sâmbătă și duminică, tot începând cu ora 17.30. Sâmbătă vor cânta Podgorenii, Lucian Drăgan, Diana Selagea și Claudia Ionaș, iar duminică îl puteți vedea pe Claudiu Jula, dar și pe Tinu Vereșezan și invitații săi.

Programul zilnic se va încheia la ora 23.00. Organizatorii acestui eveniment sunt Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură.

www.cmcarad.ro

Facebook: Centrul Municipal de Cultura Arad

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

1 Comentarii

  1. Eori 10 Oct 2024 00:29
    Festivalurile Trebuie Să Dispară Definitiv Din Lume, Deoarece Sunt Numai Drogați, Drogate, Curve, Curvari Acolo, I-ar Asta Promovează Satanismul: https://youtu.be/2Qt1JIWjazs?si=s0ziqdCdqVdY4ieQ Oamenii Și Copiii Ar Trebuii Să Nu Se Mai Ducă Nici-o Dată La Festivaluri De Muzică, Deoarece Muzica Se Poate Asculta Și Acasă, În Căști Cu Fir, Ori Altceva Dar La O Intensitate Mică A Sunetului Pentru A Nu Deranja Pe Alții Și Altele. Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.
    raspunde

trimite