Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a filmat la Ghioroc

Jurnalistul  britanic Charlie Ottley, cunoscut pentru celebrul serial „Flavours of Romania”, a filmat miercuri în județul Arad, pentru sezonul trei al producției difuzate de Netflix. La  Ghioroc, stațiune de interes local, s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean Iustin Cionca, cu primarul Corneliu Popi Morodan și cu vicepreședintele Ionel Bulbuc.

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a filmat la Ghioroc
Comentează 0

„Am avut onoarea să colaborăm cu Charlie Ottley, un ambasador al frumuseților României, pentru a evidenția și promova Lacul Ghioroc și Podgoria Miniș-Măderat. Această oportunitate de a prezenta minunile naturale și culturale ale județului nostru într-un serial difuzat pe Netflix ne umple de mândrie. Mulțumim lui Charlie și echipei sale pentru că au adus lumina reflectoarelor asupra Aradului, contribuind astfel la atragerea de turiști și la dezvoltarea turismului local”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Charlie Ottley a ajuns la Lacul Ghioroc pe celebra sa motocicletă, s-a răcorit cu o baie în lac, ca mai apoi să aibă parte de o degustare de vinuri specifice Podgoriei Miniș-Măderat la Crama Balla Géza.

„Suntem extrem de bucuroși și onorați că Ghiorocul a fost inclus pe lista destinațiilor vizitate de Charlie Ottley pentru noul sezon al serialului 'Flavours of Romania'. Prezența sa reprezintă o recunoaștere a frumuseților naturale și a potențialului turistic pe care această zonă le oferă. Sperăm ca această vizită să atragă și mai mulți turiști în viitor și să contribuie la dezvoltarea turismului local”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședintele CJA.

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite