„Jocurile Soarelui”, o competiție pentru copiii speciali
Sute de participanți la cea de-a doua ediție a „Jocurilor soarelui”, o competiție sportivă dedicată copiilor cu dizabilități. Alături de echipele din centrele speciale au fost invitați și elevi din învățământul de stat pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine care sunt nevoile copiilor speciali din jurul lor.
Organizată de Asociația Anagramma, în parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu”, competiția a strâns în sala de sport a UAV, tineri din centrele și școlile speciale din județele Arad, Timiș și Bihor, cărora li s-au alăturat voluntari ai Facultății de Științe Umaniste și Sociale și ai Facultății de Educație Fizică și Sport care au contribuit la succesul evenimentului.
Au fost prezenți: prof.univ.dr. Alexandru Popa, prorector UAV, Zagorka Milencovici, inspector învățământ special și special integrat, prof.univ.dr. Roman Alina- decan FSEPAS, cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar.
„Un eveniment care ne-a dovedit tuturor că cei mai speciali copii pot face performanță, se pot bucura de o competiție mai mult ca oricare dintre noi. Mulțumesc celor care ne-au ajutat, voluntarilor care au pus suflet și foarte multă muncă în aceste zile, Universității „Aurel Vlaicu” din Arad pentru sprijinul necondiționat, celor două facultăți care s-au implicat prin cadrele didactice și studenți în organizarea acestui eveniment.
Cred că mulțumirea participanților ne-a oferit cea mai mare bucurie și ne-a confirmat că efortul nostru a meritat” a declarat Alina Costin, președintele Asociației Anagramma.
Echipele participante:
Centrul de zi Podul Lung Timișoara
CSEI Dumitru Ciumegianu- Timis
C.S.E.I. Orizont Oradea
Fundația Ambasadorii Speranței
Fundația de Abilitare Speranța
Fundația Creștină RCE Speranța copiilor
Școala Rază de Soare Arad
CSEI ARAD
Liceul Special "Sfânta Maria" Arad
Fundanția BNA Humanitas
Școala Gimnazială Aron Cotruș Arad- clasa înv. Liliana Hurdea și Măruster Monica
Școala Episcop Ioan Mețianu- clasa înv. Alina Năsui