Iustin Cionca: „Un PNL puternic susține o administrație eficientă”
PNL este cel mai puternic partid arădean – alegerile interne, bine organizate, demonstrează forța liberalilor. Până la mijlocul lunii iulie, când va fi aleasă conducerea județeană, organizațiile locale își înnoiesc echipele de conducere.
„Felicitări colegilor care își asumă responsabilități pentru PNL dar și pentru administrația locală. La finalul unui șir de alegeri în care a confirmat că este cel mai important partid arădean, PNL își reînnoiește echipa în toate localitățile. Particip la cât mai multe întâlniri cu colegii noștri din județ, ei sunt cei care ne dau forță, legitimitate. Mă bucur că reușim să construim echipe foarte bune, cu oameni apreciați de cetățeni. Scopul nostru este să oferim rezultate, o cât mai bună guvernare locală: un PNL puternic susține o administrație eficientă! Am constatat că, în toate localitățile din județ, vin oamenii înspre PNL, pentru că ne consideră partidul proiectelor. Noi nu discutăm despre răfuieli sau recompense, ci despre ceea ce facem concret pentru comunitățile din județ, iar asta ne face credibili chiar și într-o perioadă în care există o reținere față de politică și politicieni”, a declarat Iustin Cionca, prim-vicepreședintele PNL Arad și președintele Consiliului Județean Arad.
În ultimele zile, au avut loc alegeri la Sebiș (președinte Cristian Feieș), Curtici (președinte Bogdan Ban), Săvârșin (președinte Aurel Mariș), Bocsig (președinte Teodora Abrudean), Pâncota (președinte Alin Stoia), Frumușeni (președinte Irina Iovan), Beliu (președinte Emanuel Horhat-Coraș), Conop (președinte Petrică Moldovan), Moneasa (președinte Doru Miron), Șiștarovăț (președinte Gheorghe Nedelcu), Hășmaș (președinte Cornel Popa), Olari (președinte Aurel Uscă), Zărand (președinte Mihai Varga), Zădăreni (președinte Petru Șiclovan) și Mișca (președinte Petru Dumbravă).