Iustin Cionca: „Suntem instituția cea mai performantă în atragerea fondurilor europene din Regiunea de Vest a României”
Consiliul Județean Arad rămâne instituția cea mai performantă în atragerea fondurilor europene din Regiunea de Vest a României. În lunile noiembrie și decembrie, Consiliul Județean a depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională cereri de rambursare pentru proiectele finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 în valoare de 16,5 milioane lei. Au fost depuse spre rambursare facturi de pe două șantiere majore din județ: modernizarea DJ709 Arad – Pâncota și reabilitarea DJ792C Buteni – Pâncota.
„Preocuparea noastră principală a fost aceea de a atrage fonduri din toate sursele de finanțare disponibile, pentru a suplimenta bugetul județului. Cu o contribuție de 2%, am reușit să aducem zeci de milioane de euro în județul Arad. Consiliul Județean Arad gestionează la momentul actual proiecte finanțate prin POR 2014- 2020 în sumă totală de 190 milioane lei doar din fonduri FEDR (cărora li se adaugă alte sute de milioane de lei, din alte surse de finanțare) din care a fost decontată până la momentul actual suma de 97,8 milioane lei. Asta înseamnă că am cheltuit deja jumătate din banii câștigați din fonduri europene, pe Fondul European de Dezvoltare Regională. În următoarele două luni vom depune cereri de rambursare în valoare de 10 milioane, pentru drumurile județene Arad-Pâncota și Pâncota-Buteni și pentru proiectul «Creșterea accesibilității serviciilor medicale prin dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad»”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.