Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca și Joachim Walter au semnat astăzi la CJA declarația de intenție privind parteneriatul dintre Arad și Tübingen

Astăzi, la Consiliul Județean Arad, a fost semnată declarația de intenție privind încheierea unui parteneriat între Arad și districtul Tübingen, Germania.

Iustin Cionca și Joachim Walter au semnat astăzi la CJA declarația de intenție privind parteneriatul dintre Arad și Tübingen
Comentează 3

Propunerea a fost semnată de către președinții celor două regiuni, Iustin Cionca, respectiv Joachim Walter, ca urmare a discuțiilor care au avut loc la Arad, în perioada 1- 3 martie.

Intenția de parteneriat a fost redactată atât în română, cât și în germană, și vizează dezvoltarea unui parteneriat administrativ și a relațiilor între universități și alte unități de învățământ, schimburi culturale, formarea și perfecționarea tinerilor, facilitarea schimburilor între agenții economici și   schimburi pe teme sociale și de sănătate publică.

,,Am făcut astăzi un pas important în realizarea parteneriatului dintre Arad și o regiune importantă din Germania, Tübingen. Am mare încredere că va fi un parteneriat pragmatic, cu rezultate concrete, benefic pentru viitorul ambelor regiuni. Le mulţumesc partenerilor noştri de la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” care au intermediat această relaţie şi au fost alături de noi în timpul programului cu delegaţii din Tubingen”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.  

Faptul că Aradul este cel mai bun județ din Europa de Est, aşa cum ne-au spus colegii noştri din administraţia Tubingenului, care au vizitat Aradul, ne determină să luăm această relaţie în serios. Am avut trei zile de consultări cu preşedintele Iustin Cionca şi cu Universitatea de Vest “Vasile Goldiş”, am stabilit direcţiile viitoare de acţiune şi îmi doresc să parafăm acest parteneriat şi într-un cadru oficial, în această vară”, a declarat dl Joachim Walter, preşedintele Districtului Tübingen.

Acordul urmează să fie prezentat consiliilor celor două instituții.

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite