Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca: „Rog primarii din județ să se grăbească cu proiectele PNDL!”

Consiliul Județean Arad reamintește administrațiilor locale  extinderea programului naţional de dezvoltare locală cu 9.500 de obiective de investiţii. Dintre acestea, 2.500 sunt creşe şi grădiniţe, iar 2.000 sunt unităţi de învăţământ preuniversitar, care necesită efectuarea de lucrări, pentru obţinerea autorizaţiilor de funcţionare şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional.

Iustin Cionca: „Rog primarii din județ să se grăbească cu proiectele PNDL!”
Comentează 0

Potrivit informării Guvernului, prevederile legale se referă la realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea, dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv creşe, grădiniţe, şcoli generale, licee, colegii naţionale, precum şi alte unităţi de învăţământ preuniversitar, înfiinţate potrivit legii; a unităţilor sanitare, inclusiv a spaţiilor destinate desfăşurării activităţii unor cabinete medicale de permanenţă; respectiv realizarea, modernizarea, reabilitarea de poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale. De asemenea, se pot construi, moderniza, reabilita sau extinde sistemele de iluminat public stradal, cu prioritate în mediul rural.

Apelăm la administrațiile locale din județul Arad să facă demersurile necesare elaborării și depunerii proiectelor în termen. Le reamintesc că trebuie să se grăbească, să își pregătească proiectele astfel încât ele să fie depuse în cel mult 30 de zile de la aprobarea bugetului”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

La rândul său, Consiliul Județean va depune proiecte pentru finanțarea reabilitării drumurilor județene. CJ Arad va depune pentru finanţare pe PNDL proiecte pentru reabilitarea a patru drumuri judeţene cu o lungime mai mare de 20 km, valoarea estimată a acestora fiind de 35 de milioane de euro.

Comunicat CJ Arad


Scrie un comentariu

trimite