Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca: „Primele trei luni de mandat au fost luni cu multă muncă și cu multe proiecte”

Preşedintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, prezintă unele repere ale activității sale, la trei luni după alegerile locale. Iustin Cionca a câștigat al doilea mandat consecutiv de președinte al Consiliului Județean Arad, după ce la alegerile locale din 27 septembrie, „Proiectul pentru Arad”, cu care a candidat, a câștigat în 73 din cele 78 de unități administrativ-teritoriale din județ.

Iustin Cionca: „Primele trei luni de mandat au fost luni cu multă muncă și cu multe proiecte”
Comentează 0

„Este un rezultat istoric, care va fi greu de egalat, dar și un rezultat care ne obligă să nu îi dezamăgim pe arădeni. Am decis să transmit rapoarte de activitate nu anual, cum se întâmplă în celelalte instituții, ci lunar, ca arădenii să fie informați despre ce se proiectează și se construiește la Consiliul Județean. Acesta este și motivul pentru care, la trei luni de la alegerea mea pentru al doilea mandat, am lansat proiectul transparenta@cjarad.ro. Arădenii interesați se pot înscrie, cu o simplă cerere, să primească prin sms sau e-mail informări despre activitatea administrativă de la nivelul județului”, a declarat Iustin Cionca.

Realizări în primele trei luni

Principalele repere ale activității președintelui Consiliului Județean Arad în primul trimestru al mandatului său au fost:

-elicopterul SMURD de la Arad a devenit operațional 24 de ore din 24;

-începerea implementării proiectului drumului expres Arad-Oradea. Consiliul Județean Arad a desemnat echipa de specialiști care va contribui la acest proiect, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, primăriile Arad și Oradea. Au avut loc primele întâlniri de lucru la nivelul conducerii acestor instituții și a echipelor tehnice, au fost semnate contractul cadru și proiectele de hotărâre pentru susținerea administrativă a construirii drumului expres, ca etape de bază ale accesării fondurilor necesare. La solicitarea Consiliului Județean Arad și a partenerilor săi, Guvernul României a anunțat că proiectul va fi finanțat din fonduri europene;

-a fost dat în folosință al doilea computer tomograf de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, achiziționat din fonduri proprii și ale Ministerului Sănătății. La începutul lunii ianuarie, suma va fi rambursată integral din fonduri europene;

-a fost definit proiectul strategic al Consiliului Județean Arad în domeniul drumurilor județene (45 de milioane de euro, 73,8 km, drumurile din nordul județului: Seleuș-Șicula-Gurba-Cermei, Șepreuș-Cermei-Beliu, Cermei-Berechiu-limită județ BH, DN79-Mișca-Apateu-Berechiu). Proiectul a fost depus pentru obținerea finanțării pentru documentația tehnico-economică, de către Agenția de Dezvoltare V Vest, în luna noiembrie, pe Programul Operațional Asistență Tehnică;

-a fost turnat stratul de uzură în centrul comunei Târnova, pe șantierul drumului județean Pâncota-Buteni;

-S-a ajuns la faza de finisaje pe cea mai mare parte a șantierului drumului județean Bârsa-Sebiș-Moneasa;

-a fost realizat covorul asfaltic între Șofronea și Sânpaul;

-a fost finalizată trecerea peste calea ferată pe drumul județean Șofronea-Zimand;

-au fost pregătite dosarele pentru viitoarele finanțări din fonduri europene ale Consiliului Județean Arad, pe domeniile Mobilitate, Modernizare-Construire Rețea Rutieră, Infrastructură Sanitară și Socială, Infrastructură de Cultură și Patrimoniu, Infrastructură de Turism;

-a fost realizat covorul asfaltic la Zăbrani;

-Consiliul Județean a depus, în luna noiembrie, proiectele pentru asigurarea necesarului de tablete și echipamente IT pentru școlile speciale din subordinea sa;

-Consiliul Județean a depus proiectul de finanțare pentru asigurarea necesarului de dezinfectant și materiale de protecție pentru școlile speciale din subordinea sa;

-a fost eliberat certificatul de urbanism pentru Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) la proiectul  „Dezvoltarea sistemului de ape interne de interes comun de pe Canalul Mureșel, Canalul Ier Legător și Canalul Ier”. Proiectul este finanțat din fonduri europene și prevede decolmatarea, regularizarea și igienizarea canalului Mureșel, dar și modernizarea stației de pompare, refacerea unor construcții hidrotehnice (8 stăvilare) reprofilarea a trei canale de desecare sau modernizarea sediilor administrative ale ANIF.

-au fost aprobați indicatorii tehnico-economici și a fost predat amplasamentul către Compania Națională de Investiții, pentru realizarea noului sediu al Serviciului Județean de Medicină Legală. În prima parte a anului 2021, Consiliul Județean Arad va preda către CNI proiectul tehnic de execuție și autorizația de construire, realizate de către Consiliul Județean Arad. Serviciul Județean de Medicină Legală nu va funcționa în același corp de clădire cu Spitalul de Oncologie, deci nu va fi relocat în fostul sediu al Serviciului Pașapoarte! În clădirea care a aparținut DGASPC (imobilul galben, parter+etaj) de pe strada V. Babeș 11-13 și care a fost preluată de Consiliul Județean Arad, se realizează amenajări pentru cabinete medicale și laboratoare specifice Serviciului de Medicină Legală. Este o clădire distinctă de cea a Spitalului de Oncologie, care va funcționa la aceeași adresă, dar în imobile diferite! Tot acolo există și două corpuri de clădire care se vor demola (fosta spălătorie și un depozit) și în zona respectivă se va construi prosectura (morga), care nici ea nu va funcționa în clădirea Spitalului de Oncologie! Clădirea centrală existentă pe acest amplasament (unde a funcționat Serviciul de Pașapoarte) se reabilitează și se amenajează cu destinația exclusivă de Spital de Oncologie. Aici deja lucrările sunt în fază avansată. Compania Națională de Investiții urmează, la rândul său, să aprobe indicatorii tehnico-economici ai investiției și având în vedere că proiectul tehnic de execuție și autorizația de construire sunt realizate de către Consiliul Județean Arad,  va trece la deschiderea procedurii de licitație pentru execuție, economisindu-se astfel timp prețios.

- Consiliul Județean Arad a acordat distincția de Personalitate a Județului Arad și a decis să onoreze astfel amintirea unui arădean care, în calitate de conducător de instituție, s-a implicat decisiv în creșterea calității vieții în județul nostru și a avut rezultate remarcabile. Prin activitatea sa, Constantin Stoica a devenit un nume de referință pentru orașul și județul nostru. În cei 31 de ani cât a fost la conducerea Întreprinderii Județene de Gospodărire Comunală, între anii 1957-1988, Aradul a trecut printr-o perioadă importantă de dezvoltare;

-ca urmare a demersurilor Consiliului Județean Arad, ruta bisericilor de lemn din județul Arad a fost clasificată Rută Cultural Turistică regională! În urma demersurilor Consiliului Județean Arad, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a aprobat calificarea "Rutei Bisericilor de Lemn din Județul Arad" drept rută turistică dezvoltată pe plan regional! După clasificarea Ghiorocului ca stațiune de interes local, este al doilea mare succes pe plan turistic al Consiliului Județean Arad! Ca urmare a acestui răspuns pozitiv al Ministerului, Consiliul Județean Arad pregătește, pentru perioada post-pandemie, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, o ofertă turistică națională care să exploreze acest patrimoniu;

-Consiliul Județean Arad  a finalizat și recepționat investiția pentru amenajarea unui sediu modern pentru Direcția Județeană de Evidență a Populației. Clădirea este situată în zona UTA, în apropierea bisericii ortodoxe noi. Aici, arădenii care își schimbă actele de identitate dar și specialiștii Direcției de Evidență a Populației vor beneficia de cele mai bune condiții. Tot aici s-a amenajat și o parte din arhiva Consiliului Județean. Valoarea lucrărilor a fost de aprox. 3 milioane de lei. Lucrarea, care aparține Consiliului Județean, are trei ani garanție. Constă din demisol, parter, etaj și mansardă. Unele dintre birouri au fost deja dotate și urmează achiții de echipamente și aparatură pentru toate celelalte;

-Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de anvelopare a clădirii noului Spital de Psihiatrie de la Căpâlnaș. După acoperirea clădirii, echipele de muncitori au trecut deja și la lucrările interioare. A început realizarea rețelei de electricitate și tencuirea pereților. Avem un control permanent și pe acest șantier, pentru că este o lucrare importantă! Este al doilea spital construit și echipat de Consiliul Județean Arad, după Spitalul TBC. Pentru spitalul de Psihiatrie am câștigat finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar decontarea lucrărilor este la zi. Lucrările la Spitalul de Psihiatrie se vor încheia anul viitor;

-a fost semnat un  Acord de Cooperare cu Raionul Anenii Noi din Republica Moldova. Acordul a fost avizat pentru conformitate și oportunitate de către Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Publice. Prin încheierea acestui acord se vizează promovarea schimburilor de bune practici și experiențe, pentru susținerea unor programe și proiecte comune de infrastructură, culturale, sportive, de tineret, educaționale și de dezvoltare economică. Județul Arad este înfrățit și cu raioanele Ungheni și Ialoveni, din Republica Moldova;

-a fost semnat certificatul de urbanism pentru dezvoltarea rețelelor de gaz din orașul Pecica și comunele Iratoșu și Dorobanți. În urma acestui act, cele trei primării vor putea finaliza Studiul de Fezabilitate pentru extinderea rețelei de gaz în localitățile Sederhat, Turnu (aparținând de Pecica), Iratoșu, Variașu Mare, Variașu Mic (aparținând de Iratoșu) și Dorobanți. Cele trei comunități arădene doresc să depună acest proiect pentru a fi finanțat din fonduri europene, prin POIM (Programul Operațional de Infrastructură Mare);

-Drumul expres Arad-Oradea și centura de est, primesc, garantat, finanțare din fonduri europene! Pentru varianta ocolitoare a Municipiului Arad-Est este prevăzută suma de 208 milioane lei. Viitoarea centură va fi amplasată pe teritoriul comunelor Vladimirescu, Fântânele și în municipiul Arad. Traseul se desprinde din DN69, din sensul giratoriu existent din care DN69  intersectează breteaua nordică a nodului rutier Arad-Sud. Lungimea drumului modernizat va fi de aproximativ 11 km. În cadrul proiectului se va construi un pasaj  care va supratraversa calea ferată 218, Timișoara-Arad. De asemenea, se va construi un pod peste Mureș, la Fântânele. În ceea ce privește drumul expres Arad-Oradea, suma prevăzută este de 4,9 miliarde lei. Drumul expres Arad-Oradea va prelua traficul greu și traficul de tranzit de pe DN 79 și va face legătura între Autostrada Transilvania și autostrada Arad-Timișoara-Lugoj. Drumul va avea profil de autostradă cu trei benzi de circulație pe sens, pe o distanță de 14,6 kilometri, profil de autostradă cu două benzi pe sens pe o distanță de 43, 5 kilometri și profil de drum expres cu două benzii pe sens  pe 76, 4 kilometri. Proiectul include realizarea a cinci drumuri de legătură cu profile diferite, realizarea a 66 de poduri, pasaje sau viaducte și a 12 noduri rutiere. Drumul expres ar urma să fie legat de autostrăzile A3 și A1, asigurându-se astfel conectivitatea cu infrastructura TEN-T existentă, respectiv sectorul Oradea-Borș și Nădlac-Arad-Timișoara;

-A avut loc prima întâlnire cu președintele Consiliului Județean Timiș, pentru derularea unui proiect comun privind legarea punctelor de trecere a frontierei Nădlac și Jimbolia, printr-o scurtătură, pe un drum modernizat și construit pe unele tronsoane de la zero! Proiectul este realizat din fonduri europene și va crea o legătură rapidă între vămile cu Ungaria și Serbia. În județul Arad, proiectul presupune și plantarea a 900 de copaci, pe lângă construirea de la zero a unui drum de 7,4 km între Sânpetru German și limita județului Timiș. Valoarea lucrării este de aprox. 2,5 milioane de euro. Lucrarea a fost finalizată în județul Arad și este în fază de recepție;

-A fost semnat un acord istoric de înfrățire între județul Arad și Provincia Fujian. Evenimentul s-a desfășurat în mediul online, cele două părți fiind prezente „față în față” prin conexiune video, un eveniment inovator al schimburilor diplomatice în contextul special al luptei comune împotriva epidemiei de Covid-19. Județul Arad și Provincia Fujian vor coopera pentru creşterea capacităţii instituţionale ale autorităţilor publice locale de pe raza fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, cu scopul asigurării dezvoltării economico-sociale a comunităţilor locale, precum şi pentru implementarea unor proiecte comune. Urmare a semnării acestui acord, cei doi parteneri administrativi vor contribui la dezvoltarea cooperării între organizaţiile şi instituţiile de cultură, sănătate, învăţământ, știință și tehnologie, sport, turism, mediu din unităţile lor administrativ-teritoriale;

-A fost semnată comanda pentru proiectul tehnic referitor la construirea unui spital de boli infecțioase la Arad! Lucrarea, în valoare de peste 4 milioane de euro, este finanțată de Consiliul Județean Arad (2,2 milioane de euro) și din fonduri europene (1,8 milioane de euro). Spitalul nou se construiește în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și va avea 50 de paturi, respectiv dotări moderne pentru tratarea bolilor infecțioase (inclusiv HIV-SIDA). Spitalul de Boli Infecțioase va deservi pacienții adulți. Este unul dintre cele patru spitale noi pe care le construim la Arad. Cele de Psihiatrie (la Căpâlnaș) și Oncologie (pe strada V. Babeș, în municipiu) sunt în construcție, iar Complexul Matern-Pediatrie este în faza elaborării documentației tehnice. Chiar și în cea mai profundă criză sanitară pe care o trăiesc generațiile noastre, continuăm să dirijăm fonduri înspre investiții și tratăm cu prioritate domeniul medical;

-Iustin Cionca a fost ales să conducă pentru următorul an Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, urmând ca vicepreședinte să fie Romeo Dunca, președintele CJ Caraș-Severin. Deținerea președinției CDR reprezintă o responsabilitate mai ales că suntem la începutul unui nou exercițiu financiar european și, totodată după alegerile de duminică se va forma un nou guvern al României. Compatibilitatea dintre Uniunea Europeană, Guvernul României și Regiunea Vest va trebui să fie cât mai eficientă pentru a putea atrage fonduri europene cât mai repede, pentru a armoniza instrumentele de implementare a proiectelor. Fondurile europene reprezintă pentru județul Arad, cât și pentru întreaga Românie cea mai importantă sursă de valorificare a obiectivelor pe care ni le-am propus;

-Consiliul Județean a aprobat utilizarea Fondului de rezervă aferent proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad”, în valoare de 3.354.166,74 lei. Această sumă se va folosi pentru îmbunătăţirea, întreţinerea şi înlocuirea, acolo unde este necesar, a infrastructurii existente pentru activitatea de salubrizare la nivelul judeţului Arad;

-Consiliul Județean Arad a alocat 2,6 milioane de lei pentru un drum care va scurta cu 18 km deplasarea de la Dieci la Dezna. Acești bani au fost repartizați, din excedentul bugetar, din aceeași sursă fiind finanțată și realizarea documentației pentru un tronson de drum din Vladimirescu, spre Combinatul Chimic, care constituie o parte din centura ocolitoare a localității;

-Consilierii județeni au aprobat planul de lucrări de investiții și reparații pe care le va efectua Compania de Apă în 2021, în valoare de 1.820.000 lei. Vor fi efectuate lucrări de construcții și instalații în valoare de 1,8 milioane de lei, respectiv proiectarea și autorizarea obiectivului „Hălmagiu-Mărirea capacității de înmagazinare-Rezervor 500 mc”, în valoare de 20.000 de lei;

-Au fost finalizate șapte podețe noi, pe drumurile județene Lipova-Ususău și Zăbalț-Bata, Fântânele-Tisa Nouă, Arad-Frumușeni, Arad-Fântânele, Fântânele-Frumușeni;

-Președintele Consiliului Județean Arad a solicitat constructorului drumului Arad-Șiria-Pâncota refacerea integrală a stratului de binder (de legătură), pe mai multe tronsoane, exclusiv pe cheltuiala constructorului! De asemenea, Iustin Cionca a impus un plan de măsuri imediate pentru prevenirea lucrărilor necorespunzătoar;

-Consiliul Județean a alocat bani pentru asfaltarea drumului județean 792B (Sebiș), pentru modernizarea Căminului Cultural Șagu, care va fi dotat inclusiv conform normelor PSI actuale, la Șilindia pentru amenajarea unui teren de sport la școala din localitate, pentru reparații capitale la remiza PSI din Mailat și la clădirea arhivei comunei Vinga, pentru reparație și întreținere Cămin Cultural Botfei;

-Consiliul Județean a alocat aprox. 10,5 milioane de lei pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, pentru achiziționarea de medicamente, dispozitiv de pontaj electronic, furnituri de birou, materiale de curățenie, piese de schimb, echipamente de protecție pentru personalul sanitar și pacienți, servicii de curățenie, dezinfecție, întreținere program informatic și ascensoare, lucrări de remediere și reparare efectuate asupra clădirilor pentru menținerea la nivelul necesar al cerințelor și asigurarea funcțiunilor acestora, medicamente, materiale sanitare, reactivi, dezinfectați și materiale de laborator;

-A fost recepționat drumul județean Grăniceri-Pilu, pe o lungime de 7 km, o componentă a proiectului de modernizare a rețelei de drumuri transfrontaliere. Lucrarea, în valoare de 11,84 milioane lei, a fost realizată din bugetul propriu al Consiliului Județean Arad. Se scurtează, astfel, cu 15 km, drumul de la Arad la Vărșand, de la 64 la 49 km.

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite