Proiecte noi implementate și aparatură de ultimă generație la Spitalul Județean Arad
Aparatură medicală oncologică performantă, unică în județul Arad, va fi achiziționată în perioada următoare, prin implementarea a două proiecte, finanțate din fonduri europene: „Îmbunătățirea și extinderea serviciilor oncologice în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad”, respectiv „Dotarea Laboratorului de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad”, câștigate de Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în valoare totală de 30,9 milioane de lei!
Primul proiect, în valoare de 25,9 milioane de lei presupune achiziționarea a trei aparate, necesare diagnosticului și tratamentului pacienților cu afecțiuni oncologice: un PET-CT, un SPECT-CT respectiv un mamograf digital, precum și a unor echipamente specifice.
Al doilea proiect, în valoare de cinci milioane de lei, destinat dezvoltării Serviciului de Anatomie Patologică presupune înființarea și dotarea, unui nou compartiment de diagnostic imunohistochimic și biologic molecular care va permite completarea diagnosticului de certitudine în cazul afecțiunilor oncologice.
„În județul nostru, peste o mie de arădeni sunt nou diagnosticați anual, în timp ce în evidențele Cabinetului de Oncologie Medicală avem peste 14.000 de pacienți deja diagnosticați cu afecțiuni oncologice! Acești pacienți au nevoie, periodic, de investigații specifice, atât pentru tratament, cât și pentru monitorizare.
Până anul acesta, Secția Clinică Oncologie Medicală își desfășura activitatea în condiții improprii, fapt pentru care am identificat o soluție optimă, pentru ca astăzi echipa medicală a oncologiei să își poată trata pacienții în cele mai bune condiții. Totuși, ne lipsesc, la Arad, echipamente esențiale pentru ca cetățenii bolnavi să beneficieze de toate serviciile medicale necesare. Acum am obținut finanțare de peste 30 de milioane de lei pentru aparatură vitală pacienților oncologici, fapt care mă face să lupt, în continuare, pentru a obține și fondurile necesare pentru înființarea la Arad a unui centru de radioterapie, care practic va asigura tot necesarul pentru tratamentul afecțiunilor oncologice și care, nu îi va mai obliga pe arădeni să apeleze la centre din alte județe sau chiar de peste granițe.
Finanțarea obținută asigură fondurile necesare pentru achiziționarea aparaturii și doar pentru o parte din lucrări. Consiliul Județean Arad va suporta costurile necesare construirii unui nou corp de clădire care va fi situat lângă Secția Oncologie Medicală și unde vor fi amplasate aparatele PET-CT și SPECT-CT”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliul Județean Arad.
Aparatura medicală, prevăzută în cadrul celor două proiecte va permite diversificarea serviciilor medicale de specialitate, pornind de la posibilitatea asigurării a noi programe de screening complet pentru depistarea unor tumori maligne – în condițiile în care, biopsiile vor putea fi citite de echipa medicală a Serviciului de Anatomie Patologică, dar și asigurarea tuturor investigațiilor medicale specifice, pentru monitorizarea bolii.
„Venim astăzi, în fața dumneavoastră, cu două proiecte extrem de necesare atât spitalului, cât mai ales cetățenilor care se confruntă cu afecțiuni oncologice. Mai avem mult de muncă pentru implementarea lor, dar când vor fi finalizate vom putea oferi pacienților aproape toate serviciile medicale, indicate pentru această patologie. Spun aproape toate deoarece, atunci când vom reuși să înființăm și Centrul de Radioterapie, pacienții oncologici vor avea la spital toate dotările medicale necesare și pentru tratament. Cu ajutorul echipamentelor care se vor achiziționa prin cele două proiecte și a personalului medical de specialitate, spitalul va putea efectua screening pentru tot mai multe categorii de neoplasme, stabilire diagnostic de certitudine – rapid și amănunțit, dar și monitorizare pre și post tratament”, a precizat ec. Florina Ionescu, managerul SCJU Arad.
Aparatele ce vor fi achiziționate în cadrul proiectului „Îmbunătățirea și extinderea serviciilor oncologice în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad” sunt deosebit de utile, atât pentru un diagnostic eficient, pentru tratament, cât și pentru monitorizarea ulterioară a pacientului.
„Abordarea corectă a pacientului oncologic înseamnă un tratament personalizat! Acesta nu se poate face fără aparatură complexă. Pacienții cu afecțiuni oncologice, au nevoie, periodic, de examinare imagistică, investigații pe care, la spital, le putem face doar cu ajutorul computerului tomograf și al aparatului RMN. Aparatele de medicină moleculară SPECT-CT și PET-CT sunt utilizate, în prezent, în special în cazul pacienților cu afecțiuni oncologice, dar nu numai. Ele permit identificarea și stadializarea focarelor tumorale, fapt care ajută medicul oncolog să adapteze tratamentul pacientului. Mamograful este unul de generație nouă, digital, prevăzut cu soft-uri de tomosinteză și, ca noutate, permite efectuarea mamografiilor și cu substanță de contrast”, a declarat dr. Oana Amza, medic șef Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală din cadrul SCJU Arad.
Proiectul „Dotarea Laboratorului de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad”, în valoare de aproximativ cinci milioane de lei, va permite, practic, înființarea, în cadrul Serviciului de Anatomie Patologică, a unui nou compartiment de diagnostic imunohistochimic și biologic molecular prin achiziția aparaturii necesare: sistem complet, automat, pentru IHC/ISH; procesor tisular automat; microtom semiautomat și pachet de accesorii necesare, alături de sistemul automat de diagnostic molecular tisular/testare mutații genice tumorale și instrumentele pentru microscopie optică - „Ne-am străduit să accesăm aceste fonduri pentru creșterea gradului de complexitate și calitate diagnostică a cazurilor, diagnosticarea completă și amănunțită a acestora, pentru întărirea capacității SCJU Arad de a depista cancerul în stadii incipiente, potențial curabile, pentru a oferi o șansă pacienților oncologici de stabilire a tratamentului personalizat în funcție de profilul tumoral identificat, în cadrul aceleiași unități sanitare și în cel mai scurt timp posibil, inclusiv pentru populația cu posibilități financiare reduse din mediul urban sau rural, de vârstă înaintată și fără aparținători, cu diverse alte afecțiuni care le limitează gradul de deplasare și pentru că, în județul Arad, în nici o altă unitate de profil, publică sau privată, nu există la ora actuală echipamente medicale automatizate pentru imunohistochimie /hibridizare in situ sau sisteme de diagnostic molecular pe cartușe de testare pentru mutații genetice,” a explicat dr. Amelia Burlea, medic șef Serviciul Anatomie Patologică.
Dr. Cristiana Ilie, medicul șef al Secției Clinice Oncologie Medicală a subliniat necesitatea acestor aparate în completarea serviciilor medicale asigurate până acum în cadrul secției și al ambulatoriului de specialitate: „Pacienții oncologici sunt principalii beneficiari ai acestor aparate, deoarece rezultatul de certitudine în oncologie este cel dat de anatomia patologică, de rezultatul histopatologic care necesită completare prin imunohistochimie și dozări de biologie moleculară și genetică astfel încât, tratamentul fiecărui bolnav este personalizat. Aceste investigații se fac, în prezent, în alte centre din țară deoarece la Arad nu există posibilitatea efectuării lor. Investigațiile imagistice de înaltă performanță sunt necesare pentru bilanțul pre-terapeutic și stadializarea bolii, nou diagnosticate. PET-CT-ul ajută la stadializarea corectă a bolnavilor nou diagnosticați precum și la urmărirea răspunsului terapeutic și pentru monitorizarea în timp. Cele două proiecte vor ajuta la scurtarea timpului de la stabilirea diagnosticului până la începerea tratamentului, la alegerea secvenței terapeutice și a unui tratament personalizat. Prin relocarea sediului Secției Oncologie Medicală, în strada Vicențiu Babeș, nr.: 11-13 și prin câștigarea celor două proiecte, sperăm că adresabilitatea bolnavilor va crește.”