Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Care sunt acuzațiile aduse celor doi incendiatori din Micălaca

Procurorii au ajuns la concluzia că șase mașini au fost distruse total sau parțial în urma focului pus menit să incendieze un autoturism parcat pe strada Beiuș, în Micălaca. 

Care sunt acuzațiile aduse celor doi incendiatori din Micălaca
Comentează 0

Prin ordonanţa procurorului din data de 11.11.2024 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de inculpatul N.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere în formă continuată,(8 acte materiale continuate), și inculpatul M.S., cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de instigare la distrugere.

În data de 12.11.2024, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a solicitat instanței arestarea preventivă a inculpatului M.S. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 12.11.2024, până în data de 11.12.2024. În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reținut că: în data de 02.11.2024, inculpatul M.S., l-a instigat pe inculpatul N.M, să incendieze autoturismul persoanei vătămate P. A.-L. care, în timp ce se afla în zona parcării blocului nr. 608 de pe str. Beiuș din Arad, în data de 05.11.2024, a adus în stare de neîntrebuințare și/sau a distrus/degradat, prin incendiere, autoturismul astfel indicat, deflagraţia extinzându-se şi la nivelul autoturismelor aparținând persoanelor vătămate M. A. E., L.-L. N., M. D.-C., A. A.-E. și B. I.-A., respectiv al elementelor de structură/tâmplărie PVC ale balcoanelor apartamentelor aparținând persoanelor vătămate P. L.-N. și C. D.-G..


Scrie un comentariu

trimite