Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Agromalim și-a deschis porțile!

Eveniment   de referință pentru agricultura României, Agromalim - Târg internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje, și-a deschis astăzi porțile la Expo Arad. La eveniment au participat Toth Csaba – prefectul Aradului, Călin Bibarț – primarul municipiului Arad, Iustin Cionca – președintele CJA, Seculici Seculici – președinte CCIA și Barabasi Antal Szabolcs – secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Agromalim și-a deschis porțile!
Comentează 0

Aflat la cea de-a XXXI ediție, Agromalim reunește peste 200 de expozanți din țară și străinătate: producători, distribuitori, fermieri, reprezentanțe în România ale unor branduri renumite, firme, meșteșugari, organizații și instituții de profil, care își prezintă produsele și serviciile din domeniul agro-alimentar, creșterea animalelor, producerea și distribuția de mașini și utilaje agricole și horticole, alimentație publică și altele. 30 de firme din Ungaria, Germania, Olanda, Cehia, Bulgaria și Ucraina sunt prezente cu produse și servicii din domeniul agriculturii.

Oferta de tractoare, mașini și utilaje agricole este și în acest an unul din punctele forte la Agromalim, deoarece firmele importatoare ale celor mai renumite branduri mondiale și producători din România  sunt prezente la Expo Arad.

Expoziția de animale este un punct de atracție pentru vizitatori. Parteneriatul cu asociațiile de crescători de animale a făcut posibilă organizarea expoziției, unde sunt expuse taurine, ovine, cabaline, suine, păsări și animale de blană, animale de hobby.

Evenimentul are loc în perioada 02-05 septembrie și este organizat de Camera de Comerț , Industrie și Agricultură a Județului Arad în parteneriat cu Consiliul Județean Arad. În paralel cu acest eveniment, la Expo Arad are loc cea de-a doua ediție a Săptămânii Economiei și Culturii Arădene. 

În acest fel, au fost conectate două evenimente importante și apreciate de publicul arădean și de expozanți, fiindcă publicul câștigă o perspectivă mai largă asupra produselor arădene, iar expozanții beneficiază de vadul și de vizibilitatea Târgului Agromalim.

Iustin Cionca, președintele CJA, a prezentat câteva dintre activitățile prin care Consiliul Județean Arad se implică în dezvoltarea economiei județului, sprijinind investițiile private din județ.

„În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, aș dori să vă fac o succintă prezentare a strategiei pe care noi o avem pentru dezvoltarea comunităților rurale arădene. În anul 2016 am inițiat cel mai amplu program de modernizare a drumurilor județene din România. Astăzi, obiectivul nostru este ca la 10 ani după lansarea acestui program, în 2026 să avem 1000 de kilometri de drumuri modernizate din totalul de 1180 cât reprezintă rețeaua de drumuri județene din  județul Arad. Pentru asta folosim patru surse de finanțare: fonduri europene, proiecte guvernamentale, bugetul propriu al Consiliului Județean Arad și credite bancare. Astăzi, la cinci ani de la lansarea programului, avem în lucru proiecte pentru 700 de km de drumuri județene din care 500 sunt în execuție sau deja modernizate. Modernizarea infrastructurii rutiere ne-a permis să gândim următorul pas al dezvoltării rurale: maparea microregiunilor județene de dezvoltare, care, în realitate funcționează ca niște poli de atracție unde se concentrează populația în mediul rural sau mic urban. Aceste microregiuni nu sunt doar în plasa orașelor din județ, ci și a unor comune unde intervenția Consiliului Județean a generat dezvoltare. Aș aminti aici, de exemplu, Ghioroc, Gurahonț, Șiria, Cermei, Săvârșin. În  aceste locuri avem și noi o colaborare foarte bună cu primarii care au înțeles cât este de important ca administrația locală să beneficieze de un suport stratificat, adică, de sprijin  la nivel județean, regional, național și european. Astăzi, Aradul, un județ cu investiții publice în derulare de 4 miliarde de euro, oferă această reprezentativitate pe toate palierele administrației: și la nivelul Consiliului Județean, și la cel al Agenției de Dezvoltare Regională, și la nivel parlamentar-guvernamental dar și la nivel europarlamentar. Revenind la mecanismele de dezvoltare locală implementate în județul Arad, modernizarea infrastructurii a generat o mobilitate a forței de muncă, dar și un flux investițional crescut, care au făcut ca, și în condiții de pandemie, șomajul la nivelul județului să rămână sub 2%.

În mod natural, dezvoltarea locală a determinat o gândire strategică pentru extinderea rețelei de utilități și, astăzi, județul Arad are în lucru pe fonduri europene un proiect de 536 de milioane de euro pentru apă și canalizare în majoritatea comunităților arădene; suntem județul unde se implementează primul proiect de extindere a rețelei de gaz pe fonduri europene din România, în localitățile Grăniceri, Socodor, Pilu; suntem unul dintre județele pilot care au implementat deja colectarea selectivă a deșeurilor, un proiect de 30 milioane de euro, și nu în ultimul rând suntem județul care este pe punctul să își asigure independența energetică prin cel mai mare proiect de investiții din Europa într-un parc de panouri fotovoltaice. Nimeni nu este lăsat în urmă în județul Arad! Pentru mine, ca președinte al Consiliului Județean, este la fel de important să găsim soluții și pentru tinerii care vor confort, și pentru funcționarii din birouri, și pentru agricultori, și pentru crescătorii de animale. Ca urmare, săptămâna trecută am semnat parteneriatul strategic care va facilita pentru crescătorii de animale din județul nostru accesul la bursa de animale cu susținerea directă a Consiliului Județean, iar asta înseamnă încă un pas pe care îl facem la modul concret pentru nevoile reale ale arădenilor din mediul rural. Parteneriatul va ajuta la valorificare a cel puțin 6000 de animale pe an, prin intermediul platformei digitale boorsa.ro. Nu este puțin, este un început!

Închei, spunându-vă că ceea ce vedem aici, în județul Arad, în toate localitățile și ceea ce se reflectă foarte bine și aici, la Târgul Agromalim și la Săptămâna Economiei și Culturii Arădene, este o schimbare de paradigmă. Țăranul arădean nu mai este un pălmaș, ci un domn (dar nu în sensul ironic al cuvântului, ci la modul foarte serios), un domn cu pretenții care are așteptări de la autorități și la care autoritățile sunt atente; lucrează pământul cu utilaje de sute de mii de euro, mai scumpe decât  orice mașină de lux; beneficiază acasă de aceleași condiții ca orășenii și, de cele mai multe ori, trăiește mai bine decât ei. Este adevărat, și muncește mai mult! Înainte de toate, însă, este un domn adevărat pentru că are, ca nimeni altul, un sentiment de respect, de responsabilitate, de patriotism local, de apartenență, o exigență sănătoasă față de cei din jur.

Și aș vrea să închei cu asta: cel care lucrează pământul sau crește animale are oricând deschisă ușa președintelui Consiliului Județean Arad. Eu sunt conștient de faptul că acești arădeni harnici au adus județul acolo unde este, să ne putem noi mândri astăzi, cei care stăm în fața dvs., că avem un Arad puternic, cu oameni din toată țara care vin să se stabilească aici și apoi spun mândri: și eu sunt arădean!”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJA.

Iată și programul următoarelor zile:

 

Vineri, - 03 septembrie

Sala conferinte pavilion A

Ora 10:00 – Teme de cercetare si rezultatele obținute de către colectivul de cadre didactice și studenții Universitatea de Științe Agricole si Medicină Veterinară ”Regele Mihai I al României” USAMVB, din  Timișoara

 - ROLUL DRONELOR ÎN AGRICULTURA DE PRECIZIE ÎN VEDEREA OBȚINERII UNUI MEDIU DURABIL

THE ROLE OF DRONES IN PRECISION AGRICULTURE, FOR A SUSTAINABLE ENVIRONMENT

PhD, eng. Ioan-L. CABA1, Phd, eng.Evelin_Anda Laza 1*,  PhD, eng. Nicolae -Valentin Vlăduț1*, stud. SR, eng. Constantin VÎLCU1*, INMA Bucharest, Romania;

As. Prof, PhD, eng. Tiberiu – Sorin BUNGESCU2 U.S.A.M.V.B. TIMISOARA, Romania

- OBȚINEREA COMPOSTULUI DIN DEȘEURI DE GRĂDINĂ, O ALTERNATIVĂ ECOLOGICĂ A ÎNGRĂȘĂMINTELOR CHIMICE

 OBTAINING COMPOST FROM GARDEN WASTE, AN ECOLOGICAL ALTERNATIVE TO CHEMICAL FERTILIZERS

Evelin-Anda Laza, Ioan Ladislau  Caba, Nicolae Valentin Vladut, Tiberiu Sorin Bungescu

- EFICIENȚA TRATĂRII BIOLOGICĂ A APEI ÎNTR-UN SISTEM ACVACOL RECIRCULANT

EFFICIENCY OF BIOLOGICAL WATER TREATMENT IN A RECIRCULATING AQUACULTURE SYSTEM

Evelin-Anda Laza, Ioan Ladislau  Caba, Nicolae Valentin Vladut, Tiberiu Sorin Bungescu

 

Sala conferinte pavilion B

Ora 13.00 - Importanţa asocierii în cooperative - Egis România

Ora 13.30 - Nutriţia animală la rumegătoarele mici - Top Nutrition

Ora 14.00 - Conferinţa naţională a crescătorilor de ovine şi caprine, cu tema „Zootehnia - Performanţă, realizări, strategii, oportunităţi în sectorul ovin şi caprin din România”

 

Sâmbătă, 04 septembrie

Sala sedinte pavilion A

11.00 – Întâlnirea Cooperativelor din județul Arad.

Invitat: Florentin BERCU – director executiv Uniunea Națională a Cooperativelor din sectorul Vegetal

Sala conferinte pavilion B

11:00- Intalnirea anuala de lucru cu asociatiile afiliate Registrului Genealogic si Consiliul tehnico-stiintific al Registrului Genealogic -rasa Turcana- Pastorul Crisana

-campania 2021-2022-

Sala conferinte pavilion A

13:00 Digitalizarea in agricultura. Soluții Smart privind combaterea daunelor cauzate de grindina, soluții digitale pentru irigații și alte noutăți digitale Smart!

Organizator CED Reteaua de dezvoltare economica Central Europeana biroul regional Arad și Asociația Agricultorilor Maghiari din România, filiala Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite