Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca: Lucrăm la proiectul ambulanței transfrontaliere, unic în Europa de Est!

Iustin Cionca: Lucrăm la proiectul ambulanței transfrontaliere, unic în Europa de Est!
Comentează 0

Un proiect unic în Europa de Est va fi prezentat sâmbătă de Iustin Cionca, in calitate de președinte al Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa, la Adunarea Generală a acesteia.

Din Euroregiune fac parte județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, din România, comitatele Bacs-Kiskun și Csongrad, din Ungaria, și Provincia Autonomă Vojvodina, din Serbia.

Proiectul susținut de Iustin Cionca prevede înființarea unui serviciu transfrontalier de ambulanță, unic în această parte a Europei.

„Proiectul ambulanței transfrontaliere este unic în Europa de Est. El presupune intervenția în caz de urgență a ambulanțelor din euroregiune, în zona transfrontalieră, indiferent de statul în care se intervine, astfel încât ambulanța care este cea mai aproape de locul incidentului să poată salva vieți. Dificultatea proiectului constă în faptul că doar la Voivodina serviciul de ambulanță este în subordinea autorităților provinciale, în România și Ungaria el aparține de stat. De aceea, vom avea la Arad consultări cu ministerele Sănătății din cele două state, pentru a le implica în proiect.

Pentru a putea organiza formalitățile, necesare, am să rog membrii DKMT să ne acorde votul pentru încheierea acordului de colaborare” – a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, președinte al Euroregiunii.

Adunarea Generală a Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa va avea loc sâmbătă, la Pecica. În cadrul evenimentului, condus de Iustin Cionca, va avea loc prezentarea tuturor proiectelor în lucru ale Euroregiunii.

Galerie foto (1)


Scrie un comentariu

trimite