Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca invită public toți foștii consilieri județeni la aniversarea administrației arădene

În cadrul ședinței festive a Consiliului Județean, se vor acorda distincții pentru personalități și instituții care au contribuit la dezvoltarea Aradului. Distincțiile se vor acorda în trei categorii: Personalitate a județului Arad, Distincție de Onoare și Bene Merenti.

Iustin Cionca invită public toți foștii consilieri județeni la aniversarea administrației arădene
Comentează 0

Vor fi premiați: Levente Bognar, Constantin Ciuce, Dan Ivan, Dorel Popa (post mortem), Gheorghe Seculici, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, echipa Delta Force, Asociația „Cetatea Voluntarilor”, Monica Fufezan și Cziszter Kálmán.

Bene Merenti este o categorie de distincție înființată pentru recunoașterea contribuției unor actori locali importanți în proiectele majore de dezvoltare ale Aradului. Prima instituție căreia i se decernează această distincție este Arhiepiscopia Aradului, un partener al administrației locale în proiecte sociale, medicale și spirituale consistente în ultimele trei decenii.

Ședința festivă pentru decernarea distincțiilor va avea loc joi, de la ora 11, la Sala „Marii Uniri”, pe Bd. Revoluției. nr. 81.

„Invit cu această ocazie, în mod public, toți foștii consilieri județeni care începând cu anul 1992 au activat în cadrul instituției noastre să participe la ședința festivă de joi, să ne bucurăm împreună de această aniversare”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

 

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite