Iustin Cionca: „Așteptăm ca bugetul național pe anul 2019 să reflecte bunăstarea cu care Guvernul se laudă permanent!”
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, avertizează că lipsa bugetului național, datorată întârzierii Guvernului, va crea blocaje și mai mari în funcționarea instituțiilor și administrațiilor locale. ,,Și mai mari”, după ce în anii 2017 și 2018 legile proaste au întârziat realizarea investițiilor publice și au fost ca o piatră de moară pentru dezvoltarea României.
Săptămâna trecută, Iustin Cionca a adresat o solicitare publică parlamentarilor arădeni, de a readuce la Arad zecile de milioane de euro confiscate de Guvern județului nostru, prin bugetul anului 2018.
Președintele Consiliului Județean Arad susține că bugetul național pe anul 2019 trebuie să reflecte acea bunăstare cu care Guvernul se laudă permanent. De aceea, în opinia sa, singurul buget acceptabil este unul care este construit pe următoarele principii:
*Suplimentarea fondurilor destinate dezvoltării locale;
*Încurajarea investițiilor în infrastructură la nivel regional, național și local;
*Stimularea principiului subsidiarității, prin alocarea sumelor necesare finanțării corespunzătoare a activităților descentralizate;
*Stimularea investitorilor din sectorul privat în vederea dezvoltării afacerilor în sectoarele inovative și asigurarea stabilității investițiilor în curs;
*Finanțarea urgentă și consistentă a învățământului dual pentru pregătirea necesarului de forță de muncă în industria românească;
*Alocarea corectă pentru serviciile sociale, chiar de la începutul anului, pentru a nu crea incertitudini în sistemul social în ceea ce privește salarizarea personalului, asigurarea investițiilor și a standardelor de cost, deci crearea condițiilor corespunzătoare pentru asigurarea serviciilor sociale către persoanele defavorizate.
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, susține că numai elaborarea și implementarea unui buget corect, axat pe nevoile reale ale românilor se poate opri hemoragia de tineri și specialiști care a transformat România, în ultimii ani, într-unul dintre statele care alimentează în cea mai mare măsură emigrația internațională: „Dacă vrem ca românii să rămână acasă, Guvernul trebuie să le dea speranța că lucrurile merg înspre bine. Să creeze condiții prin politici bune și să susțină și administrațiile locale să se dezvolte. Nu eliberarea pușcăriașilor, nu amnistierea și grațierea corupților, ci dezvoltarea economică a României trebuie să fie principala preocupare a celor care conduc țara” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad.