Iustin Cionca: ,,576 de intervenții în Laboratorul de Cardiologie Intervențională din Arad!”
Laboratorul de Cardiologie Intervențională, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, este una dintre cele mai importante investiții în domeniul medical ale Consiliului Județean. De la deschiderea acestuia, în 13 august 2019, au fost realizate 576 de intervenții.
,,Bolile cardiovasculare reprezintă una dintre principalele cauze de morbiditate și mortalitate din județul nostru. La sfârșitul anului trecut am integrat în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad un Laborator de Cardiologie Intervențională, care în prezent se numără printre primele 5 cele mai moderne din România. De curând, am cumpărat un ecocardiograf care îmbunătățește cu 80% diagnosticarea afecțiunilor cardiace și ne ajută să diagnosticăm la Arad afecțiuni ale miocardului înainte ca pacientul să prezinte o simptomatologie clinică. Am realizat investiții importante, dar nu ne oprim aici! Extindem și dotăm cu aparatură performantă secția de Cardiologie, din fonduri europene, în cadrul unui proiect transfrontalier România-Ungaria. Concret, îmi doresc să văd cât mai degrabă că Secția de Cardiologie funcționează la capacitate maximă, ocupând toate spațiile de la etajul 5 al Spitalului Județean. Practic, în urma acestei investiții, dezvoltăm la Arad una dintre cele mai moderne secții din vestul țării cu finanțare de la Consiliul Județean”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Intervențiile medicale care se execută în cadrul Laboratorului de Cardiologie Intervențională sunt angiografia cu implant de stent, coronariană sau periferică.