Înainte de marea deschidere a Festivalului Internațional de Teatru Clasic 2016, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad și-a întâmpinat publicul spectator cu o nouă premieră. Astfel, vineri seara, de la ora 19:00, la sala studio am asistat la spectacolul Iubirea la oameni, montat de regizorul Vlad Massaci, scenografia și light-designul fiind asigurat de Andu Dumitrescu. Actorii interpreți sunt: Zoltan Lovas (Kolia), Carmen Vlaga-Bogdan (Liuska), Oltea Blaga (Olga Borisovna), Andrei Elek (Serghei), Liliana Balica (Lidia Fiodorovna), Mariana Tofan (Mașka), Alex Mărgineanu (Ivan), Cecilia Donat-Lucanu (Nastia), Robert Pavicsits (Ciubasov) și Roxana Sabău (Olga).

            Spectacolul este construit pe baza textului  Iubirea la oameni (Din viața în pragul iernii și în așteptarea verii), aparținând unui tânăr creator belarus, Dmitri Nikolaevici Bogoslavski, absolvent al Academiei Naționale de Arte din Minsk, care este regizor, actor (la Teatrul Bielorus de Stat pentru Tineret) și dramaturg (a debutat în 2007 cu piesa Pionul). Piesele sale sunt montate la Centrul Bielorus de Dramaturgie şi Regie (2008-2009), Teatrul „Evgheni Mironov” (2010), Teatrul Bielorus de Stat pentru Tineret (2011). În 2010 primește premiul special al juriului în cadrul concursului de dramaturgie „Premiera.txt 2010”. Piesele sale sunt selectate în concursul „Eurasia-2010” și fac parte din repertoriul laboratorului de spectacole lectură al Centrului V.S.Meyerhold din Moscova.

            Iubirea la oameni are în centru drama lui Kolia și Liuska, o familie bizară ce-și duce povara zilelor ce tac și trec într-o mică localitate din Rusia zilelor noastre. Aceștia au doi copii făcuți la necaz, dintr-o dragoste pătimașă ce-i chinuie pe amândoi. Băiatul cel mare este studentul evadat de-acasă, iar cel mic e încă școlar. Familia o duce rău din cauza alcoolismului cronic de care suferă Kolia, dar și din alte motive, cum ar fi autismul băiatului mic. Zona socială a soților se rezumă la tangențele cu mamele lor, excesiv de acaparatoare și dedicate. Polițistul localității, Serghei, ajunge, fără să vrea, pilon central în iureșul dramei, prins fiind în mijlocul unei mărturisiri teribile (o crimă a fost săvârșită), aspect ce conduce la răsturnări marcante de situație. Viața micului oraș pierdut în perena iarnă rusească este animată precar de existența unui birt, acea răscruce de drumuri unde cetățenii beau ca să uite. Birtul prezintă paralel drama altor două cupluri: Ivan și Nastia, respectiv Ciubasov și Olga.

            Deși aparent clișeistic din scriitură, textul capătă accente profunde în spațiul intim al sălii studio, publicul aflându-se la un pas distanță de închisoarea psihologică a unui loc rupt de lumea largă și ancorat în karma sa. Temele abordate sunt deosebit de incomode, pornind de la agresiune domestică (fizico-psihologică), viol, alcoolism, afecțiuni psihice, ajungându-se la nefericirea ca stare funciară, sufocarea maternă, sărăcie. Regizorul Vlad Massaci optează pentru un text de amploare și concepe un spectacol violent prin drama sa, alegând să pună actorii arădeni în cele mai credibile relații pe care le poate genera o astfel de opțiune teatrală. Meritul major al montării este calitatea interpretativă a actorilor implicați. Rareori actorii arădeni sunt stimulați să iasă din zona lor de confort, dar cu acest prilej se lansează cu fervoare în labirintul sofisticat sugerat de opera dramatică. Lor li se alătură și Darius, fiul actriței Carmen Vlaga Bogdan, interpretul băiatului autist, rol pe care tânărul debutant într-ale actoriei și-l asumă total.

            Zoltan Lovas compune un Kolia alcoolic, posesiv, insensibil la nevoile familiei sale, afundat într-o mocirlă existențială ce-i aduce în final și moartea neașteptată. Revenirea lui Zoli pe scena sălii mici este un moment festiv, actorul având șansa de-a intui perfect tiparul psihologic specific personajului, aspect ce generează o emoție scenică reală, potențată de feed-back-ul pozitiv venit din public. Zoltan Lovas crede în acest personaj și reușește să-l salveze de oprobriul public tipic. Carmen Vlaga Bogdan, prin a sa Liuska, reușește să își conducă cu strălucire personajul între iubire și ură, zăgaz și dărâmare, normalitate și nebunie, locvacitate și tăcere; devine o victimă a iubirii maladive, iar eliberarea conferită de noua căsnicie îi este compromisă de contactul cu fantoma trecutului; un trecut ce se mai cerea încă trăit, așa rău cum era, semn că destinul uman e pecetluit. Andrei Elek îl interpretează pe Serghei cu o binevenită maturitate scenică, dezvăluindu-ne un bărbat complex, acesta glisând între reprimarea iubirii față de Liuska, devoțiunea patologică față de mama sa, prietenia fragilă cu Ivan și dorința de-a renaște afectivo-sexual prin căsătoria încheiată ad-hoc. Se mai remarcă în mod aparte și  Liliana Balica (actrița s-a dovedit alegerea ideală pentru partitură), creionând-o pe Lidia Fiodorovna, acea mamă sovietică plictisită de viață și legată cu cordon ombilical de fiul său; din prea multă dragoste, îl castrează psihologic și-i paralizează aripile ce l-ar putea elibera, otrăvindu-l fără voie cu propria prezență compulsivă.

            Iubirea la oameni este sinonim cu o garanție a calității teatrale! Aradul rămâne  reprezentativ prin anumite spectacole ale sale pe harta românească. Premisa unui text excelent și multifațetat este completată de iscusința lui Vlad Massaci în lucrul său cu actorii (deci implicit cu resorturile interioare ale personajelor). Scenografia și light-designul lui Andu Dumitrescu asigură un spațiu scenic ce comportă diverse locații fizice și relații personale, lumina fiind un supra-personaj difuz și omniprezent. Proiecțiile video și coloana sonoră contribuie și ele la iadul scenic, oglindă a păcatelor ce ne bântuie, a reprimărilor ce ne definesc, a iubirii care nu mai vine, a crimei scuzabile, precum și a nefericirii ce-și croiește drum chiar și fără ajutorul nostru. Spectacolul merită vizionat și revizionat, acesta având acea frumusețe tristă a teatrului psihologic atât de necesar într-o epocă a teatrului superficial schițat.

Emanuel Cotuna