Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

ISU Arad şi Exerciţiul ROMODEX 2015

ISU Arad şi Exerciţiul ROMODEX 2015
Comentează 2

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad informează cetăţenii municipiului Arad, comunelor Ghioroc, Păuliş şi Semlac că în perioada 22-25 octombrie va desfăşura un exerciţiu internaţional cu forţe şi mijloace în teren.

Exerciţiul va presupune deplasare de forţe de intervenţie şi mijloace de capacitate mărită şi tonaj iar actiunile operative, unele desfăşurate pe timpul nopţii, pot afecta într-o oarecare măsură linistea populaţiei. Pe lângă  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad, la exerciţiu mai participă trei echipe de intervenţie din Cehia, Bulgaria şi Austria, plus Modulul de intervenţie al ISU Timiş, toate cazate la baza de operaţiuni de la poligonul de pregătire al ISU Arad de lângă Aeroport. 

Suntem convinşi că populaţia înţelege scopul acestor exerciţii de pregătire ale noastre şi ne cerem scuze în cazul în care le vom crea un anumit disconfort.

La baza de operaţiuni a exerciţiului ROMODEX 2015, exerciţiu de antrenare a trupelor pentru inundaţii se află forţe de intervenţie din trei ţări: Cehia, Bulgaria şi Austria, plus forţe de intervenţie din România, adică Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă BANAT a judeţului Timiş, cu grupul de pompe de mare capacitate, forţele din Republica Cehia, cu un modul de salvare cu bărci, forţele din Austria şi Bulgaria, cu module de pompe de mare capacitate. Pe lângă aceste forţe acţionează şi forţele ISU VASILE GOLDIŞ ale Judeţului Arad, cu echipele de căutare, salvare pe apă, echipa pirotehnică şi echipele de sprijin şi suport logistică.

Ca şi forţă de intervenţie se află 160 de persoane, 60 de mijloace tehnice, iar ca şi forţe complementare logistice de coordonare şi organizare 100 subofiţeri şi ofiţeri.

Căpitan George Pleşca

ISU Arad 

 

 

 

 

 

 

Galerie foto (106)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite