Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

IPS Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Cetățean de Onoare al Județului Arad

IPS Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Cetățean de Onoare al Județului Arad
Comentează 0

Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a primit sâmbătă, 5 octombrie 2024, titlul de Cetăţean de Onoare al Judeţului Arad, fiind astfel prima personalitate arădeană care primește această înaltă distincție.

Festivitatea de excepție organizată cu acest prilej a avut loc în Sala Marii Uniri, Bd. Revoluției, nr. 81 din Municipiul Arad, în prezența IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, PS Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, PS Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, PS Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, PS Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, domnului Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, domnului Vasile Timiș, inspector școlar general pentru Disciplina Religie în cadrul Ministerului Educației, a oficialităților centrale, județene și locale, a reprezentanților celor două universități arădene, a numeroși clerici și invitați din întreg județul Arad.

Înalta titulatură i-a fost oferită Arhipăstorului arădean de către Consiliul Judeţean Arad, instituţie care a întocmit, în acest sens, un proiect de hotărâre care stă la baza acordării distincţiei.

„Propunerea de acordare a titlului de Cetățean de onoare al Județului Arad Înaltpreasfințitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, este fundamentată în baza OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Conform acestui act normativ, unitățile administrativ-teritoriale (UAT) au competența de a acorda distincții precum titlul de sau al unității administrativ-teritoriale. Înaltpreasfințitul Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a îndeplinit toate criteriile, prin contribuția sa majoră la dezvoltarea spirituală, socială și culturală a județului Arad. Faptele relevante includ: implicarea constantă în viața comunității prin organizarea de evenimente religioase și culturale, sprijinirea inițiativelor de caritate, promovarea valorilor morale și creștin-ortodoxe care au avut un impact pozitiv asupra locuitorilor județului”, se arată în proiectul de hotărâre referitor la titlul ce urmează să îi fie decernat Arhiepiscopului Aradului.

Invitații au fost întâmpinați de gazdele evenimentului pe armoniile unui cvartet de coarde care a interpretat câteva piese din repertoriul clasic al muzicii universale.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei a rostit LAUDATIO în care a evidențiat personalitatea venerabilului Arhiepiscop Timotei al Aradului care păstorește Eparhia Aradului de patru decenii, numindu-l ,,titan al autenticei trăiri filocalice din zilele noastre, ce rămâne în excepționala istorie a multisecularei Eparhii a Aradului ca cel mai longeviv Arhipăstor al acesteia, ce cârmuiește Biserica lui Hristos în vremuri înrâurite de provocări și încercări fără precedent, în care s-a evidențiat ca fidelă întrupare a Bunului și Blândului Păstor, rafinat mânuitor al artei diplomației și ca intelectual de viță nobilă, întru nedesimulată smerenie și pilduitoare asumare a ascetismului vieții monahale citadine…”.

Președintele Consiliului Județean Arad a afirmat în cuvântul domniei sale că ,,de-a lungul carierei sale, Înaltpreasfinția Sa a contribuit la restaurarea și conservarea lăcașurilor de cult, redând comunității simboluri ale credinței care, prin istorie, au legat generațiile de arădeni. A construit prima catedrală ortodoxă după Revoluție, a lucrat cu Consiliul Județean la acreditarea, la nivel național, a circuitului bisericilor de lemn de pe Valea Mureșului. A crescut calitatea învățământului la Facultatea de Teologie, la Seminar, aducând o contribuție valoroasă la păstrarea și dezvoltarea culturii ortodoxe în Arad. A menținut „Biserica și Școala”, unul dintre cele mai longevive ziare românești. Astfel, are o contribuție majoră și în conservarea elementelor de patrimoniu cultural national. Este o onoare și o bucurie să vă conferim, Înaltpreasfințite Părinte Timotei, titlul de Cetățean de Onoare al Județului Arad, o distincție care reprezintă o recunoaștere a contribuțiilor dumneavoastră, cât și admirația și respectul pe care vi le purtăm…”.

După decernarea titlului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhilor prezenți, autorităților județene care i-au oferit această distincție precum și tuturor participanților la acest eveniment de seamă din viața Înaltpreasfinției Sale.

Un mesaj de felicitare cu prilejul decernării titlului de Cetățean de Onoare al Județului Arad pentru IPS Părinte Timotei a fost transmis și de către domnul academician Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române: ,,…cunosc și calitatea de reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române în relația cu alte biserici, strădaniile desăvârșite și deosebite pe tărâmul cărturăriei, lucrările științifice pe care le-a scris și sunt impresionat de toate…”

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului l-a felicitat pe Chiriarhul arădean pentru înalta distincție primită și a evocat prin cuvinte alese personalitatea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, arătând implicarea în viața spirituală și culturală a Eparhiei arădene, încununând, astfel, evenimentul de excepție din această zi.

Moderatorul evenimentului a fost domnul Andrei Ando.

Protos. Dr. Iustin Popovici

(Foto: Vasile Zărăndan)

Galerie foto (148)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite