Ionuţ, băiatul care a trăit 4 ani în spitale, a fost învins de cancer! El era într-o clinică din Turcia, unde spera să se vindece
Ionuţ Zăvoianu, adolescentul pentru care întreaga Românie s-a rugat să iasă învingător din lupta cu temutul cancer, a murit. Inima băiatului a cedat din cauza maladiei care l-a chinuit în ultimii patru ani, de când a primit cruntul diagnostic, potrivit timponline.ro.
Ionuţ Zăvoianu avea 14 ani, iar în ultimii patru ani a locuit doar prin spitale. Vestea că a murit a ajuns în această dimineaţă în ţară din Turcia, unde băiatul era la o clinică în care spera că va mai primi o şansă la viaţă. Inima lui Ionuţ a încetat să mai bată în noaptea de marţi spre miercuri.
În urmă cu patru ani, viaţa familiei Zăvoianu s-a ruinat, după ce fiul lor a primit un diagnostic cumplit din partea medicilor: ganglioneuroblastom abdominal cu leziuni osoase. Deşi ştia că e un război greu şi dureros, Ionuţ Zăvoianu a sperat până în ultima clipă că va ieşi învingător.
De altfel, mii de oameni s-au mobilizat şi au donat banii pentru că băiatul să fie supus unor tratamente extrem de costisitoare care i-ar fi putut oferi o şansă la viaţă.
"Costurile ne depăşesc. Dar nu avem altă soluţie, să mergem altundeva în UE, unde poate cineva ne decontează. În cinci clinici din cinci ţări ne-au dat răspuns negativ. În ultimii patru ani, tot ce am făcut, tot am cheltuit. Dar acum sumele ne depăşesc. Dacă era 20.000-30.000 nu făceam apel la nimeni, dar de la 50.000 în sus e extrem de greu. Sunt scumpe biletele, tratamentul. Pentru primele trei săptămâni am plătit cash 21.000 euro (...) Să sperăm că lumea e bună şi o să îi îndeplinească cel mai mare vis pe care îl are de patru ani de zile: să fie un copil normal", a povestit mama lui Ionuţ Zăvoianu la finalul anului trecut pentru bistriteanul.ro.