Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iohannis, așteptat să emită decretul prin care instituie starea de urgență: ce se va schimba în România

Anunţul preşedintelui Klaus Iohannis privind decretarea stării de urgenţă este aşteptat luni, în condiţiile în care preşedintele a precizat, sâmbătă, că va emite decretul la începutul acestei săptămâni.

Iohannis, așteptat să emită decretul prin care instituie starea de urgență: ce se va schimba în România
Comentează 0

Autorităţile au precizat că că nu toate măsurile prevăzute de lege vor fi luate în mod obligatoriu, menţionând faptul că vor fi avute în vedere doar acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19). Conform legii, starea de urgenţă este decretată de preşedinte prin decret, contrasemnat de primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României, în 5 zile de la decretare trebuind solicitată încuviinţarea Parlamentului. Starea de urgenţă se poate institui pe o perioadă de cel mult 30 de zile, dar preşedintele, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

”Am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoate. Această stare de urgenţă va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei. În acest fel, Guvernul va avea posibilitaeta să aloce mai mulţi bani pentru domeniul sănătăţii”, a afirmat preşedintele sâmbătă după-amiază, la ceremonia de depunere a jurământului de către membrii Cabinetului Orban.

La puţin timp după anunţul preşedintelui, Grupul de Comunicare Strategică a precizat: ”Având în vedere enunţarea în spaţiul public/mediul online a posibilelor măsuri care pot fi luate în cadrul stării de urgenţă, fără a se menţiona faptul că NU toate aceste măsuri sunt luate în mod obligatoriu, menţionăm faptul că vor fi avute în vedere DOAR acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19). Facem apel la responsabilitate şi în acest caz în modul de prezentare a cadrului legal şi a măsurilor care pot avea legatura cu motivul pentru care a fost anunţată decizia referitoare la starea de urgenţă”, a transmis, sâmbătă seară, Grupul de Comunicare Strategică.

Premierul Ludovic Orban a argumentat necesitatea instituirii stării de urgenţă, prin nevoia unor proceduri de achiziţie rapide, prin negociere directă, care să poată fi derulate pentru cumpărarea de materiale, de echipamente, de substanţe, de echipamente de protecţie care în prezent pot fi obtinute cu dificultate din cauza cererii foarte mari. De asemenea, a apreciat că este nevoie de măsuri care să întărească toate instituţiile care sunt în prima linie a bătăliei împotriva coronavirusului.

Ludovic Orban a precizat că o altă măsură care ar putea fi luată se referă la limitarea creşterii preţurilor la medicamente şi a enunţat şi posibilitatea unor rechiziţii dacă este nevoie de spaţii de carantină.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite