Iohannis anunță zile de doliu național după moartea Regelui Mihai. Ce înseamnă asta
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că România va organiza toate ceremoniile "așa cum se cuvine" după moartea Regelui Mihai și că vor fi organizate zile de doliu național.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că România va organiza toate ceremoniile "așa cum se cuvine" după moartea Regelui Mihai și că vor fi organizate zile de doliu național.
Klaus Iohannis a declarat că dispariția Regelui Mihai este o mare pierdere pentru România și pentru români și a transmis condoleanțe membrilor Familiei Regale.
Potrivit Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, zilele de doliu naţional sunt stabilite prin hotărâre de guvern. Actul normativ mai stabilește că, în zilele de doliu naţional, aşa cum au fost stabilite de guvern, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă (coborât pe jumătate - n. red) Drapelul României.
În general, în zilele de doliu național, drapelul trebuie arborat în bernă şi la sediile partidelor politice, sindicate, la trecerile frontierei, pavilionul navelor. De asemenea, posturile naţionale de radio şi televiziune, dar şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate.
Posturile nationale de radio si televiziune, precum si institutiile de cultura sunt obligate să își adapteze programul in mod corespunzator.
În plus, toate manifestarile culturale, artistice si sportive programate pentru aceasta zi sunt amanate.
Regele Mihai I al României a murit astăzi, 5 decembrie, la ora 13.00, la vârsta de 96 de ani. Bolnav de cancer, Majestatea Sa a fost internat de mai multe săptămâni într-o clinică din Elveția, într-o stare de accentuată slăbiciune fizică, după ce suferise o intervenție chirurgicală.
Sursa realitatea.net