Ioan Cristina şi Glad Varga au discutat cu premierul Ludovic Orban despre problema rutei feroviare Ineu-Brad
Parlamentarii PNL din Arad, senatorul Ioan Cristina şi deputatul Glad Varga, au avut o discuţie cu prim-ministrul României, Ludovic Orban. Subiectul discuţiei a fost găsirea unei soluţii în contextul deciziei Regio Călători SRL de a se retrage de pe ruta feroviară Ineu-Brad, lăsând astfel fără transport feroviar zeci de localităţi. Este vorba de localităţile: Tămand, Bocsig, Rapsig, Sebiș, Livada, Joia Mare, Almaș, Bonțești, Gurahonț, Romanița, Aciuța, Tălăgiu, Vârfurile, Cariera, Leasa, Hălmagiu, Ocișor, Ociu, Vața, Birtin, Lunca Moților, Baia de Criș, Țebea, Ribița și Brad. Parlamentarii arădeni au primit asigurări din partea premierului că vor avea tot sprijinul său pentru a rezolva situaţia.
„Pe această cale, țin să vă precizez că împreună cu deputatul Glad Varga, am purtat o discuție în acest sens, cu premierul Ludovic Orban, care ne-a asigurat de tot sprijinul său în rezolvarea situației. În altă ordine de idei, urmează să am, în cel mai scurt timp, și o întâlnire cu conducerea CFR Călători, pentru a găsi soluții astfel încât locuitorii de pe ruta feroviară Ineu - Brad să nu rămână fără cel mai important mijloc de transport în comun de pe Valea Crișului. Țin să le mulțumesc primarilor, din unitățile administrativ teritoriale afectate de anularea trenurilor de călători de pe ruta Ineu - Brad, pentru sprijinul și implicarea în soluționarea acestei situații”, a declarat senatorul Ioan Cristina.