Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ioan Cristina:” Domnule Fifor, de la senator la senator vă spun, puneți mâna și munciți!”

Ioan Cristina:” Domnule Fifor, de la senator la senator vă spun, puneți mâna și munciți!”
Comentează 0

Senatorul PNL, Ioan Cristina consideră că Aradul a fost nevoit să suporte suficiente jigniri din partea domnului Fifor și a întreg PSD-ului, de asemenea susține că lipsa de activitate a acestora este acoperită de un limbaj abject și de un comportament care îi dezonorează.

“Domnule Fifor, încep prin a-mi exprima regretul pentru simplul fapt că existați în politica arădeană. Apoi pentru faptul că existați în Arad, împotriva voinței arădenilor, după cum v-au demonstrat oamenii la ultimele alegeri, atunci când și-au exprimat votul în mod democratic, v-au și arătat cea mai scurtă cale către autostrada A1, dar poate v-ați pierdut pe drum. În caz că veți dori să vă relocați oriunde în afara Aradului, mă ofer, pentru binele oamenilor, să vă escortez cel puțin până la borna 300.

Să știți că am vizitat Craiova de câteva ori și pe lângă faptul că este un oraș frumos, în nici un caz datorită dumneavoatră, oamenii locului sunt civilizați, primitori, respectuoși, fapt pe care nu l-aș fi crezut niciodată dacă i-aș fi judecat doar după cum vă comportați dvs. Metehnele dvs. de politician învechit nu mai sunt acceptate nici măcar de doljenii dumneavoastră, fapt pentru care, retoric mă întreb în ce județ veți mai fugi după ce și arădenii vă vor arăta ușa. Să înțelegem că v-ați dezis demult de sloganul liderului dvs suprem Ponta, Mândrii că suntem români, judecând după instinctul de exterminare prin insecticid pe care îl aveți față de arădeni?!

Am priceput, pentru dumneavoastră suntem gândaci și alte apelative pe care bunul meu simț nu îmi permite să le menționez, am înteles că acesta este unul dintre motivele pentru care dvs si întregul Guvern Ponta ne-ați blocat ani de zile, cu malițiozitate, toate proiectele pentru arădeni. Dar măcar acum, în al unsprezecelea ceas, vă îndemn să vă vedeți de munca politică, dacă nu pentru Arad, măcar pentru partidul dumneavoastră care se îneacă în nisipuri mișcătoare.

Nu uitați că în Arad sunteți un musafir...nepoftit și nedorit, dar totuși, noi arădenii, vă tolerăm. Ați atacat administrația publică, pe primarul Falcă,  deputații și consilierii PNL, fără dovezi și fără să fi venit măcar o dată cu ceva palpabil. Vă lamentați că Falcă nu vă bagă în seamă. Știți de ce?! Pentru că Falcă este ocupat să muncească pentru Arad, nu are timp să stea la bârfe și comploturi ca dumneavoastră. Puneți și dvs. mâna pe un pix și-o foaie și încercați să veniți cu un proiect pentru Arad.

 

Dacă nici cum nu reușiți să scoateți o idee coerentă, facem cumva și vă găsim ceva de lucru prin oraș...să știți că în Arad treaba nu se face singură.” a încheiat senatorul PNL Ioan Cristina.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite