Întăriri pe posturi deficitare la Cermei
Ultima divizionară a treia arădean ce se află în cantonamentul de iarnă, Gloria Lunca Teuz Cermei, și-a completat lotul pe posturile deficitare. Sub comanda lui Mircea Aslău a ajuns Alexandru Hojda, component al generației de juniori crescută la UTA de Leontin Pința. Hojda are 18 ani și e de meserie fundaș dreapta. La Moneasa a ajuns și Sorin Costea, fostul portar al Socodorului, care va fi rezerva căpitanului Rusu.