Întâlnirea dintre Trump și Kim Jong-un s-a încheiat fără acord
Statele Unite și Coreea de Nord au scurtat în mod neașteptat summit-ul de două zile din Vietnam, punând sub semnul întrebării semnarea unui acord comun la finalul întâlnirii dintre Donald Trump și liderul nord-coreean Kim Jong Un. Casa Albă a transmis în urmă cu scurt timp că nu s-a ajuns la un acord între cei doi șefi de stat.
Casa Albă a anunțat joi că nu s-a ajuns la un acord între SUA și Coreea de Nord în urma celui de-al doilea summit dintre Donald Trump și Kim Jong-un.
Cei doi președinți de stat au anulat o masă de lucru comună, precum și sesiunea de semnare a acordului. Donald Trump urmează să participe la o conferință de presă, cu două ore mai devreme decât era stabilit, transmite Realitatea TV.
Cu puțin timp înainte ca Donald Trump și Kim Jong-un să aibă un dejun de lucru, secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, a anunțat presa că negocierile s-ar încheia de fapt în 30-45 de minute.
Trump urmează să se deplaseze ulterior la conferința de presă, dar ceremonia comună de semnare a acordului pare să fie anulată. Casa Albă a transmis presei că cele două echipe de negociere lucrează în continuare.
Preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un s-au declarat deschişi, joi, la ideea stabilirii unor birouri de legătură între ţările lor, într-un nou semnal al încălzirii relaţiilor dintre SUA şi Coreea de Nord, doi inamici istorici, relatează DPA şi AFP.
Întrebat la un briefing de presă la Hanoi în cadrul celui de-al doilea summit cu Trump dacă este pregătit ca Washingtonul să deschidă un birou de legătură la Phenian, liderul nord-coreean a spus, prin intermediul interpretului, că "este un lucru care merită salutat".
Trump a adăugat că ideea ca cele două ţări să se îndrepte spre stabilirea treptată a unor legături mai oficiale prin astfel de măsuri este "un lucru grozav".
Întrebat de asemenea dacă este pregătit pentru denuclearizarea Coreii de Nord, Kim a răspuns prin intermediul interpretului: "Dacă nu aş fi fost pregătit, nu m-aş fi aflat aici".
Afirmaţia lui Kim l-a făcut pe Trump său adauge: "Acesta ar putea fi cel mai bun răspuns pe care l-aţi auzit vreodată".
Însă cele două părţi au poziţii divergente în privinţa sensurilor termenului denuclearizare, astfel că, întrebat şi despre posibile măsuri concrete, liderul nord-coreean a dat un răspuns vag: "Asta este ceea ce discutăm acum".
Trump s-a arătat încrezător în legătură cu negocierile cu Kim, dar le-a atras atenţia celor care speră la o rezolvare rapidă: "Nu înseamnă că o facem într-o zi, într-o întâlnire".
"Indiferent ce se întâmplă, în cele din urmă vom avea o înţelegere, iar asta este foarte bine pentru preşedintele Kim şi pentru ţara sa. Spre asta duce totul", le-a spus Trump jurnaliştilor.
"Am avut discuţii foarte productive. Relaţia este la fel de bună ca oricând - cred că chiar mai bună", a mai spus Trump.
Cei doi lideri, care au luat o pauză de la negocierile lor pentru a vorbi cu mass-media, se întâlnesc într-un hotel din Hanoi, însoţiţi de consilierii lor.
Anterior în cursul zilei de joi, când cei doi lideri au început a doua zi de discuţii, Trump a spus că "nu este nicio grabă" în a obţine un acord în legătură cu dezarmarea nucleară a Coreii de Nord.
"Viteza nu este importantă pentru mine. Este important să obţinem acordul cel mai bun. Aprecieze oprirea testelor", a mai afirmat Trump, făcând referire la suspendarea din 2017 de către Phenian a testelor nucleare şi cu rachete balistice intercontinentale.
Trump, care s-a întâlnit prima dată cu Kim în Singapore în iunie, devenind primul preşedinte american în funcţie care se întâlneşte cu un lider al Coreii de Nord, a adăugat că are un "mare respect pentru preşedintele Kim" şi că "atunci când ai o relaţie bună, multe lucruri bun se întâmplă".
Kim şi-a exprimat la rândul său optimismul în legătură cu negocierile cu Trump, spunând prin intermediul interpretului: "Sper că putem ajunge la o concluzie bună şi îmi voi da toată silinţa pentru a aduce rezultate bune".
"Am făcut multe eforturi până acum, iar acum credem că este momentul să fim împreună la Hanoi şi să avem acest dialog minunat", a adăugat Kim, în briefingul de presă de la Hotelul Sofitel Legend Metropole din Hanoi, unde cei doi lideri s-au întâlnit începând de miercuri.
Preşedintele american şi-a reiterat opinia că Phenianul poate deveni o "putere economică" dacă cele două părţi vor ajunge la un acord în privinţa programului de arme nucleare al Coreii de Nord. "Cu puţin ajutor, cred că va fi foarte special", a adăugat Trump.
Cei doi lideri s-au întâlnit în privat miercuri seară pentru circa jumătate de oră într-o întrevedere cu uşile închise la respectivul hotel, după care s-au alăturat unui grup mic de consilieri şi interpreţi pentru dineu.
Sursa: realitatea.net