Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Întâlnire de lucru interpenitenciară: ”Strategii moderne de gestionare a persoanelor condamnate pentru infracțiuni sexuale”

     Întâlnire de lucru interpenitenciară:   ”Strategii moderne de gestionare a persoanelor condamnate pentru infracțiuni sexuale”
Comentează 1

            Astăzi, la sediul Penitenciarului Arad a avut loc o întâlnire de lucru interpenitenciară a specialiștilor din domeniul reintegrare socială și din sectorul siguranța deținerii și regim penitenciar, în colaborare cu reprezentanții comunității, ce a vizat consolidarea cadrului comun de lucru, precum și dezvoltarea de strategii moderne de abordare și intervenție cu persoanele condamnate pentru infracțiuni sexuale.

            În vederea eficientizării procesului de reintegrare socială și a creșterii gradului de siguranță în comunitate, este esențial să avem o abordare complexă și actualizată în ceea ce privește gestionarea persoanelor condamnate pentru infracțiuni sexuale. În acest sens, întâlnirea a permis schimbul de cunoștințe și bune practici între specialiști din diferite domenii de activitate, ca modalitate foarte bună de dezvoltare a unor strategii de lucru unitare, respectiv de colaborare și coordonare între instituțiile implicate, cu impact asupra procesului de custodiere, în special în ceea ce privește  asigurarea siguranței personale a acestora, reintegrarea în societate și reducerea riscului de recidivă. De asemenea, a inclus diseminarea informațiilor și a competențelor dobândite în cadrul proiectului “Holistic Educational Support for Sex Offenders in the EU” (KA220-ADU-58B1C374), coordonat de Asociația de Terapie Familială și de Cuplu Timișoara - ATFCT.

            Activitatea s-a desfășurat într-o formulă interactivă, având ca invitați reprezentați din penitenciarele Arad, Timișoara, Deva, Oradea, Aiud, Drobeta Turnu-Severin și Centrul Educativ Buziaș, precum și colaboratori externi cu expertiză în domeniul de interes al întâlnirii: dna lector univ. dr. Roxana Toma - Facultatea de Psihologie și sociologie, Universitatea de Vest din Timișoara, dl. subcomisar de poliție Marius Cuciula – Biroul de supraveghere judiciară IPJ Arad și dna Patricia Tuștean - Asociația de Terapie Familială și de Cuplu Timișoara.

 

Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe domnul comisar șef de poliţie penitenciară Ionel IOVESCU, tel: 0257 212661, fax 0257 280584, tel. mobil: 0726289692,      e-mail: ionel.iovescu@anp.gov.ro.

                                 

Comisar șef de poliţie penitenciară Ionel IOVESCU

Purtător de cuvânt

Penitenciarul Arad

 

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite