INCREDIBIL, autostrada Orăștie-Sibiu trebuie demolată!
O parte din autostrada Sibiu-Orăştie trebuie demolată şi reconstruită. Concluzia apare într-un document al Companiei de Autostrăzi, obţinut de cotidianul România Liberă.
Echipele de control ale companiei au verificat tronsonul Cunţa-Sălişte al autostrăzii, cel care este deja închis circulaţiei pentru reparaţii, şi au descoperit că la opt metri sub asfalt sunt infiltraţii de apă.
Singura soluţie ce apare în nota de constatare este închiderea completă a traficului şi demolarea completă a autostrăzii în zona respectivă.
Remedierea problemelor întâmpinate în zona kilometrului 60 pe autostrada Sibiu-Orăştie necesită demolarea completă a căilor de circulaţie.
Deşi a pretins tot timpul că autostrada Sibiu-Orăştie are doar nişte „fisuri superficiale” în zona kilometrului 60 de pe lotul 3, problemele proiectului sunt grave.
Un document al companiei indică faptul că nu este vorba de fisuri de suprafaţă, ci de probleme ce necesită demolarea integrală a lucrărilor.
„Cu ajutorul unui excavator având cupa de 1,3 metri cubi s-a constatat că infiltările de apă sunt la o adâncime între 8 şi 10 metri faţă de cota roşie (linia autostrăzii într-un plan vertical – n. red.)”, arată o notă de constatare semnată de angajaţi ai Companiei Naţionale de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din România (CNADNR), respectiv Călinescu Doru, director de calitate, Nicula Dan, inginer al Direcţiei regionale Braşov, şi Mihai Gheorghe, şeful serviciului autostrăzi al aceleiaşi direcţii.
La începutul lunii septembrie, tronsonul de 22 de kilometri între Sălişte şi Cunţa a fost închis, pentru a fi reparate fisurile care au apărut pe traseu, la numai câteva luni de la inaugurare. Lucrările au fost preconizate să fie terminate la sfârșitul acestei luni. Costurile vor fi suportate de constructor, întrucât drumul se află în garanţie.
Șoferii au ca rută alternativă DN1, între Sălişte şi Cunţa.
Autostrada Sibiu-Orăştie a fost inaugurată, deşi nu era terminată. O demonstrează chiar procesul de predare-preluare obţinut în exclusivitate de Digi24, dintre constructorul si Compania de Drumuri din noiembrie anul trecut. În document scrie că încă se lucra în zonele cu alunecări de teren. Cu toate acestea, şoseaua de mare viteză a fost inaugurată de premierul Victor Ponta şi Ioan Rus, pe atunci şef la Transporturi, cu doar două zile înainte de turul doi al alegerilor pentru Cotroceni.
Decizia de a da drumul circulaţiei pe acest tronson de autostradă a fost luată în timp record de şefii de la Drumuri: doar două zile.
Pe 13 noiembrie era încheiat un proces de predare - preluare a autostrăzii. În timp ce şefii de la Drumuri spuneau că se poate circula în siguranţă pe autostradă, documentul arată că o serie de lucrări nu erau gata: pe aproape 8.000 de metri lipseau şanţurile de colectare a apelor, nu existau rigole, nu erau construite bazine care să reţină apa, nu erau instalate panouri fonoabsorbante pe aproape un kilometru, lipseau mai multe guri de scurgere a apei în zona unor poduri şi la viaductul de la Aciliu, nu erau gata o toate spaţiile de servicii şi nici iluminarea autostrăzii. Iar cel mai grav este că încă se lucra în zonele cu alunecări de teren, acolo unde primele probleme apăruseră din 2012.
Potrivit aceluiaşi document, toate aceste lucrări trebuiau realizate cât mai urgent pentru a nu influența siguranța circulației, respectiv finalul lui noiembrie 2014. Totodată, zonele cu alunecări de teren trebuiau monitorizate secundă de secundă, iar constructorul trebuia să stea în alertă pentru a interveni.
Cert este că între timp autostrada s-a fisurat, iar șefii de la Drumuri recunosc că tocmai infiltraţia apei sub şosea e problema.
Narcis Neaga, director general al CNADNR: „A fost o problemă de fundaţie. Asta este prima concluzie la care au ajuns experţii. Şi scurgerea apelor în zonă.”
Compania de Drumuri a plătit deocamdată aproape 600 de milioane de lei fără TVA pentru cei 22 de kilometri ai autostrăzii.