Începe construirea a două blocuri ANL în Arad
Agenţia Naţională pentru Locuinţe a aprobat, în acest an, construirea a două din cele cinci blocuri ce urmează să fie ridicate în oraşul Arad. La rândul ei, Primăria muncipiului Arad a eliberat la începutul acestei luni autorizaţia de construire, astfel că în aceste zile are loc organizarea de şantier. Blocurile fac parte din ansamblul de locuinţe aprobat pentru dezvoltare în zona Micalaca Est III, vor avea o singură scară şi un număr de 20 de apartamente fiecare.
“În anul 2010, municipiul Arad a predat terenul, planul urbanistic şi a realizat proiectul tehnic. Am aşteptat ca ANL să construiască, începând cu anul 2012, aceste blocuri destinate persoanelor care lucrează în Unitatea Militară din Cetate. În acest an, am semnat cu ANL pentru construcţia a 2 blocuri cu 40 de apartamente. Estimăm că peste un an blocurile vor fi gata, iar cadrele militare se vor putea muta,, în urma selecţiei realizate de unitatea militară. Aşteptăm ca Ministerul Apărării să investească în Unitatea Militară Gai, municipalitatea punându-i la dispoziţie toată documentaţia şi proiectele pentru ca investiţia să poată fi realizată în cel mai scurt timp posibil.”, a precizat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.