Incendiu la o casă în localitatea Șicula
Intervin pompierii militari ai Detașamentului Ineu cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Incendiul se manifestă la nivelul acoperișului casei, cu posibilitate de propagare la casele învecinate.
Nu sunt înregistrate victime.
Presa: Update
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul, produs din cauza coșului de fum necurăţat și amplasat necorespunzător față de materialele combustibile, se manifesta la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul sa fie localizat și lichidat în limitele găsite, salvând astfel casa și imobilele aflate în imediata proximitate a acesteia.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarului casei, un bărbat în vârstă de 53 de ani, care a suferit un atac de panică.
În aceste momente, incendiul este lichidat iar pompierii acționează pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului.
În această perioadă o atenție deosebită trebuie acordată respectării măsurilor de prevenire a incendiilor în locuințe și gospodării.
Reamintim cetățenilor că în perioada sezonului rece, odată cu scăderea temperaturilor, cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză probabilă coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni sau mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate.
Pentru evitarea situațiilor în care poate fi pusă în pericol viața persoanelor, facem un apel la responsabilitate din partea cetățenilor în ceea ce privește respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, astfel:
La coșurile de fum:
❗️verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
❗️curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
❗️tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
❗️îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
❗️păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului, astfel încât aceasta să nu fie mai mică de 10 cm.