Incendiu izbucnit la o casă din localitatea Țipari
Pompierii militari ai Detașamentului Ineu și a Gărzii 2 Chișineu-Criș au intervenit în această după-amiază (21. 02), în jurul orei 16:30, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Țipari.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, propagat la trei încăperi ale casei.
Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie localizat și lichidat în limitele găsite, în urma flăcărilor fiind afectate cele trei încăperi cu bunurile din interior și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind amplasarea necorespunzătoare a materialelor textile fața de sursa de căldură.