Incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din orașul Curtici
În data de 13.04.2023, în jurul orei 05:00, pompierii militari ai Detașamentului Arad, cu sprijinul pompierilor voluntari ai SVSU Curtici au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din orașul Curtici.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul acoperișului anexei, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați.
Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie localizat și lichidat în limitele găsite, fără a se înregistra victime.
De asemenea, pompierii au intervenit și pentru evacuarea a două butelii din interiorul anexei, împiedicând astfel producerea unei deflagrații.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric. În speță, un cablu cu defecțiuni a condus la izbucnirea incendiului.