Incendiu izbucnit la acoperișul unei case din orașul Pecica
În această seară, în jurul orei 19:15, pomperii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din orașul Pecica.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi. De asemenea, la locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță SAJ. Totodată, pomperii voluntari din cadrul SVSU Pecica acționează cu două autospeciale de stingere la locul evenimentului.
Incendiul se manifestă la nivelul acoperișului casei, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, iar din primele informații nu sunt înregistrate victime.
Incendiul a fost stins în limitele găsite. Acoperișul casei a ars pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.
Echipajul medical a acordat îngrijiri proprietarului casei, care a suferit un atac de panică.
În aceste momente se intervine pentru îndepărtarea efectelor negative și stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului, după cum a comunicat Biroul de Presă al ISU Arad.