Încă 14 persoane, români și familiile lor, au fost evacuate din Fâșia Gaza - Anunțul făcut de MAE
Un grup de 14 persoane - cetăţeni români şi familiile acestora, evacuate din Fâşia Gaza - a ajuns în România, a anunţat luni MAE.
”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că luni, 18 decembrie 2023, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 14 persoane, cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, evacuate din Fâşia Gaza, au fost transportate în România”, conform unui comunicat al instituţiei.
Cele 14 persoane, cetăţeni români şi membri de familie, au ajuns sâmbătă pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, fiind preluate ulterior de către reprezentanţii Ambasadei României în R.A. Egipt.
Au fost însoţite până la Cairo, de unde au fost îmbarcate spre România.
Până în prezent, 302 de persoane, cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, au fost evacuate din Fâşia Gaza
MAE precizează menţine contactul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a altor cetăţeni în cazul în care vor mai fi alte solicitări, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.
Sursa: realitatea.net