Aflat, din 1911, în fruntea ziarului „Românul” şi a Institutului tipografic „Concordia”, Vasile Goldiş a militat pentru unitatea naţională a tuturor românilor, ziarul Românul devenind un „monitor general” al luptelor politice româneşti, care va duce în final la realizarea celui mai important act al istoriei recente - recunoscut de contemporani prin adoptarea Zilei de 1 decembrie 1918 ca Zi Națională a tuturor românilor: CREAREA STATULUI NAȚIONAL UNITAR ROMÂN.

Impulsul cel mai important a venit din contactul nemijlocit cu mişcarea naţională din părţile Aradului, care începând cu epoca memorandistă se înscrie pe linia activismului, jucând un rol de antemergător în toată Transilvania. Credincios idealului naţional, Vasile Goldiş a susţinut cu fermitate interesele românilor din Transilvania şi Banat în numeroasele sale intervenţii de la tribuna Parlamentului din Budapesta.

S-a remarcat şi printr-o activitate publicistică de excepţie, susţinând cu tărie interesele naţiunii române, dovedind un spirit european, o paradigmă pentru contemporani şi pentru posteritate. Prezent la toate acţiunile care au pregătit Marea Unire, a elaborat şi a susţinut cu solemnitate Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, la baza căreia au stat ideile democratice care vor marca viaţa politică românească de atunci şi de mai târziu, ideile sale fiind atât de actuale şi astăzi, în Europa Unită.

Viziunea sa politică, susţinută şi de o bogată informaţie sociologică, îl situează pe Vasile Goldiş în rândul gânditorilor de marcă din vremea sa, punând în lumină o solidă platformă teoretică şi o fină intuiţie a „spiritului timpului”, militând pentru o profundă democratizare a societăţii. Vasile Goldiş a fost duşmanul declarat al pasivităţii de orice natură şi rămâne, în condiţiile epocii sale, unul dintre luptătorii cei mai activi pentru drepturile naţionale ale românilor din monarhia austro-ungară. În activitatea pe care a desfăşurat-o s-a arătat preocupat în egală măsură şi de soarta altor popoare şi naţionalităţi, dar a căutat mereu căile de apropiere între români şi maghiari.

Într-un material autobiografic, Vasile Goldiş ne relatează aspecte interesante legate de finalizarea actului Marii Uniri:

“… Adunarea Naţională de la Alba Iulia trimite în sânul său Marele Sfat Naţional, reprezentanţa publică a naţiunei române din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, iar Marele Sfat constituie cel dintâi guvern românesc al acestor teritorii, sub preşedinţia lui Iuliu Maniu, după ce V. Goldiş, într-o consfătuire avută cu amicul său Iuliu Maniu, a refuzat să primească dânsul preşedinţia noului guvern, care numai decât a şi început să funcţioneze sub denumirea de Consiliul Dirigent. În acest guvern, V. Goldiş a primit resortul instrucţiunii, al cultelor şi al minorităţilor. La propunerea lui V. Goldiş, reşedinţa noului Guvern român a fost aşezată la Sibiu, unde fusese şi mai înainte reşedinţa Comitetului naţional român.

Peste câteva zile, Consiliul Dirigent trimite o delegaţie la Bucureşti, care să predea în mâinile Maiestăţii Sale Regelui Ferdinand actul de unire de la Alba Iulia. Membrii acestei delegaţii erau Vasile Goldiş, dr. Alexandru Vaida, episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu. Preşedintele delegaţiei a fost desemnat V. Goldiş. În ziua de 13 decembrie 1918, în sala Tronului de la Bucureşti, în faţa guvernului regal român şi în prezenţa Misiunilor străine, care reprezentau pe marii aliaţi ai României în războiul mondial, V. Goldiş printr-un discurs cu adevărat istoric, predă Maiestăţii Sale Regelui Ferdinand I-ul al României actul unirii de la Alba Iulia. Această zi a fost cea mai mare sărbătoare a naţiunei române şi Bucureştii în această zi se scălda în delirul fericirii supreme.” („Autobiografia mea. Vasile Goldiş” – este intitulat un înscris autograf din anul 1922, care a fost publicat în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie, Cluj-Napoca, XXVI, 1983 – 1984, Ed. Academiei, pp.475 – 484.)

Prin viaţa, opera şi activitatea sa politică şi culturală, desfăşurată de-a lungul vieţii, Vasile Goldiş şi-a înscris pentru totdeauna numele cu litere de aur în Cartea de istorie a neamului, constituind pentru contemporani şi posteritate un reper moral fundamental, iar pentru Europa Unită un model de gândire politică ce pune mai presus valorile universale ale democraţiei.

În a doua jumătate a vieţii s-a dedicat comunităţii arădene şi transilvănene militând pentru dezvoltarea culturală a tinerilor în special, dar nu numai a lor. A preluat conducerea ASTREI (1923 – 1932) şi a condus-o, chiar şi atunci când simţea că puterile nu-l mai ajutau. 

Îl comemorăm, pe cel care de multe ori a fost numit „părinte al patriei”, la împlinirea a 83 de ani de la momentul trecerii spre cele sfinte, într-o friguroasă zi de iarnă, la 10 februarie 1934. Două zile mai târziu, într-o atmosferă gravă, tăcută şi plină de compasiune, zeci de mii de arădeni l-au condus pe cel mai de seamă contemporan al lor, pe ultimul drum, spre Cimitirul Eternitatea, acolo unde astăzi se regăsesc reuniţi, odihnindu-se veşnic, într-un triunghi al renaşterii naţionale: Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop şi Ioan Suciu, corifeii Marii Uniri.

Ziua înmormântării lui VASILE GOLDIŞ a fost ZI DE DOLIU NAŢIONAL pe întreg teritoriul României întregite, Românie pe care a iubit-o atât de mult.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE !

Prof. univ. dr. AUREL ARDELEAN,

Preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad