Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

A ajuns în arest, pentru că a condus beat criță și fără permis

Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în trafic, în după-amiaza zilei de 5 februarie, un autoturism care se deplasa haotic pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiu.

A ajuns în arest, pentru că a condus beat criță și fără permis
Comentează 0

Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana unui bărbat de 45 de ani, din Arad, care nu deține permis de conducere. Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, dar bărbatul a refuzat.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și refuzul recoltării de probe biologice, urmând a fi luate și alte măsuri, dacă se impun.

Polițiștii atrag atenția conducătorilor auto că, în conformitate cu prevederile Legii 213/2023 („Legea Anastasia”), intrată în vigoare în luna iunlie a anului precedent, șoferii fără permis, sub influența alcoolului și/sau drogurilor, care produc accidente mortale, vor executa pedeapsa dispusă de instanță în regim de detenție.

 


Scrie un comentariu

trimite