Impact fratricid pe B-dul Victoriei
Joi, 1 noiembrie, conducătorul unui VW de culoare albastră, care circula pe B-dul Victoriei venind din direcția UTA, în momentul când a ajuns în apropierea clădirii fostei Televiziuni West TV a intenționat să vireze spre strada din stânga și nu a observat că dinspre Spitalul Județean vine regulamentar un alt VW, de culoare argintie, de astă dată.
Impactul fratricid nu a mai putut fi evitat și ambele autoturisme din nobila viță Volkswagen au fost serios avariate. Din fericire nimeni nu a fost serios rănit, pasagerii refuzând cu eleganță serviciile SMURD-ului și ale Salvării.
Vasile de Zărand